Homosexualitatea - efect secundar al evoluţiei

Homosexualitatea este intotdeauna un subiect fierbinte. De la atacuri inverşunate la mesaje “politically correct” care de regulă sună fals şi ipocrit. Oamenii religioşi o acuză făcȃnd trimitere la Biblie şi povestea Sodomei in timp ce alţii simt nevoia să sărbătorească in stradă costumaţi ca la Rio. La mijloc undeva intre ei stă intrebarea fundamentală: DE CE? Care este cauza homosexualităţii? E ceva cultural, genetic sau un blestem divin?

 

Creierul homosexual. Mai intȃi că homosexualitatea este un fenomen foarte răspȃndit in natură, nu e ceva legat de “păcatele” oamenilor. Astfel, dat fiind că ea apare la mai mult de 450 de specii, oamenii de ştiinţă s-au gȃndit că sigur este vorba despre ceva biologic. Se ştia din anii ‘90 că zonele din creier care se ocupă cu determinarea sexului – adică partea anterioară a hipotalamusului – diferă la oamenii homosexuali. Astfel, această zonă este de 2 ori mai mare la barbaţi decȃt la femei, iar la bărbaţii homosexuali are aceeaşi dimensiune ca şi la femei. Iar această particularitate ii face pe homosexuali să răspundă la feromonii emişi de persoane de acelaşi sex şi nu de sex opus cum ar fi normal. Şi nu este singura diferenţă biologică. Un studiu realizat in 2008 la Karolinska Institute din Stockholm a investigat felul in care sunt conectate diverse zone din creier la bărbaţii şi femeile heterosexuale versus la homosexuali. Ei au descoperit că creierul bărbaţilor heterosexuali e similar cu al femeilor homosexuale iar al bărbaţilor homosexuali cu al femeilor heterosexuale. Astfel, emisfera dreaptă e mai mare la bărbaţii hetero dar şi la femeile homo, in timp ce la bărbaţii homo şi la femeile hetero nu apar diferenţe de volum intre emisfere iar conexiunile dintre emisfere sunt mai puternice prin corpul calos.  Apoi, bărbaţii homo şi femeile hetero au mai multe conexiuni care plecau din amigdala stȃngă inspre amigdala dreaptă, hipotalamus şi partea frontală, in timp ce la bărbaţii hetero şi femeile homo mai multe plecau din amigdala dreaptă către corpii striaţi şi partea frontală (vezi figura).

Cablajele comportamentului. Ce inseamnă aceste date anatomice? Conexiunile dintre diverse zone ale creierului dictează ce stil de viaţă avem. Din datele privind conexiunile a rezultat că creierul bărbaţilor homo şi al femeilor hetero este mai sensibil la stimuli emoţionali, la stres şi anxietate. De altfel se ştie că femeile sunt de 2-3 ori mai expuse la tulburări afective decȃt barbaţii, iar incidenţa depresiei şi a tentativelor de suicid este crescută la bărbaţii homosexuali. Pe de altă parte, creierul bărbaţilor hetero şi al femeilor homo este mai atent la mediul din jur şi mai orientat spre acţiune – aşa numitele fight or flight reactions. Şi se ştie că bărbaţii dar şi femeile homo tind să fie mai agresivi. Cu alte cuvinte, la stres bărbaţii homo reacţionează mai uşor şi mai emotional, fie prin anxietate fie prin depresie, in timp ce bărbaţii hetero nu sunt chiar aşa sensibili, iar cȃnd reacţionează o fac mai activ, sau chiar agresiv. Aceste diferenţe anatomice sunt prezente la naştere, chiar şi la fetus deci trebuie să fie ceva legat de mecanismele care construiesc creierul. Cu toate acestea, se ştie că nu există o “genă” a homosexualităţii. Deci trebuie să fie altceva.

Deasupra genelor. Aşa cum spuneam, nu există o genă care să te facă homosexual. Totuşi se ştie că dacă ai avut strămoşi homosexuali in familie ai şanse mai mari să fii şi tu. Recent a apărut o teorie lansată de cercetători de la University of California, Santa Barbara, University of Tennessee şi University of Uppsala din Suedia. Teoria lor nu face referire la genetică ci la “epigenetică”. Epigenetica se referă la interacţiunile dintre gene şi mediu, la modul cum elemente din mediu – inclusiv din mediul intrauterin – impactează genele, pornindu-le, oprindu-le sau reglȃnd modul in care ele funcţionează. Ei s-au indreptat spre felul in care creierul in formare răspunde la hormoni sexuali (sau androgeni) cum este testosteronul. Testosteronul nu răspunde doar de dezvoltarea glandelor sexuale ci şi a creierului şi determină orientarea sexuală. Se ştie că diferite gene reglează impactul testosteronului asupra organismului şi astfel determină diferenţierea sexuală la femei şi bărbaţi. Activitatea acestora este reglată de elemente reglatoare din ADN care se numesc markeri epigenetici. Ei se pornesc in timpul vietii uterine si reglează sensibilitatea la testosteron a celulelor, facȃndu-le pe fete mai puţin sensibile la testosteron şi pe băieţi mai sensibili. Astfel, aceşti epi-markeri determină sexul embrionului.

O eroare de ştergere. Majoritatea modificărilor epigenetice se şterg atunci cȃnd se formează oul după fertilizare. Practic celulele o iau de la inceput de fiecare dată cȃnd apare un pui. Totuşi se ştie că nu toate modificările epigenetice se şterg, unele reuşind să se transmită mai departe. Sunt studii care arată că acest lucru se intȃmplă, de la genele care reglează procesarea caloriilor şi pȃnă la cele care reglează stresul. La fel este posibil să nu se şteargă markeri epigenetici care reglează sensibilitatea la testosteron, iar mama să transmită copilului ei care e băiat sensibilitatea ei redusă la testosteron (cea care a impiedicat-o in uter să fie impactată de testosteron) adică tocmai ce a făcut-o pe ea femeie. La fel se poate intȃmpla şi cu genele pe care le transmite tatăl fetei lui -  ce l-a făcut pe el mai sensibil la testosteron cȃnd era in uter (şi astfel să evolueze ca bărbat)  se transmite la fel fetei lui. Aceste modificări epigenetice se manifestă doar la genele din creier, ceea ce explică de ce glandele sexuale sunt de bărbat dar creierul e similar cu al femeilor şi la fel şi orientarea sexuală (W. R. Rice et al., “Homosexuality as a consequence of epigenetically canalized sexual development,” The Quarterly Review of Biology, 87:343-368, 2012).

Intenţia a fost buna…De ce? Creierul este organul cel mai expus la modificări epigenetice, ele avȃnd se pare un rol important in evoluţia creierului, crearea de diversitate celulară şi adaptare la mediu. Pentru că creierul este organul care trebuie să gestioneze toată adaptarea la mediu ii prinde bine să moştenească realizările in materie de adaptare ale strămoşilor, de aceea mecanismele de control care “şterg” modificările epigenetice in restul organismului sunt mai puţin drastice aici Cu alte cuvinte, acelaşi mecanism care ne adaptează la mediu permiţȃnd să moştenim adaptările creierului părinţilor noştrii are ca efect secundar şi unele greşeli de genul homosexualităţii.