Best of 2012

Uite că am ajuns la final de an (la sfârşit de lume, după unii…) şi e vremea trecerilor în revistă. Decât să scriu un nou post, m-am gândit că cel mai bine ar fi să evaluez ce am scris până acum. Aşa că acest post va fi un fel de “best of” a ce am postat anul ăsta – practic din septembrie de când am început acest blog. O să expun câteva dintre ideile care mi s-a părut cel mai indicat să le transmit. Aştept de la voi un feedback, în care să îmi confirmaţi ce propun aici, sau dacă aveţi alte propuneri pentru “ideile anului 2012”.

De ce suntem fani. Ţinem cu dinţii la lucrurile pe care noi le-am învăţat, în felul nostru. Gândiţi-vă cum ne bucurăm când ne întâlnim cu lucruri pe care le ştiam dar nu le-am văzut de mult. De aceea tindem să ne întoarcem în locurile preferate. Sau la filmele preferate sau la muzica căreia îi suntem FANI. Apoi gândiţi-vă cât de fascinaţi sunt oamenii de celebrităţi. Cum plâng că au văzut-o pe Lady Gaga. Memoriile noastre parcă îşi cer drepturile şi ne împing să le căutăm sursa în lumea din afara. Parcă sunt un Windows care îşi cere mereu UP-DATE-ul! V-aţi întrebat vreodată de ce? Cercetătorii de la College de France din Paris şi de la Univ. of Arizona au descoperit că de fiecare dată când ne amintim ceva, amintirea respectivă intră într-o formă “labilă” şi poate fi rescrisă. Memoriile noastre se hrănesc cu informaţiile din mediu care seamănă cu ele. De altfel, de aceea nu putem învăţa decât lucruri care seamănă cu ceea ce ştim deja. E ca şi cum am face adicţie de amintirile noastre şi le-am căuta sursa la fel cum îşi caută fumătorul ţigările după o pauză îndelungată (Despre plăcerile evoluţiei).

Relationships load a bullet in your brain. Neurobiologul Oliver Bosch e de mult timp preocupat de depresia la şoarecii îndrăgostiţi. El studiază un tip anume de şoareci – numiţi Prairie voles – care sunt monogami de felul lor. Cum o face? Îi lasă să se îndrăgosţească apoi îi separă şi le observă comportamentul în tot felul de situaţii stresante. El a descoperit că şoarecii despărţiţi de “iubirea lor” sunt absolut pasivi, neîncercănd nici măcar să înoate dacă sunt puşi în apă. Căutând mecanismul acestei depresii a găsit niveluri ridicate în sângele lor ale unui hormon de stres numit CRF (care se secretă în hipotalamus şi este primul pas în secreţia hormonului cortizol, principalul hormon de stres). Partea ciudată este că acelaşi nivel ridicat de hormon de stres a fost găsit şi în creierul celor îndrăgostiţi care nu fuseseră despărţiţi, şi aveau comportament normal. Doar că la ei exista doar primul pas – CRF-ul – şi nu se completa procesul până la cortizol. Ceva îl bloca. Concluzia lui este uimitoare – ataşamentul produce hormon de stres, necesar pentru a securiza relaţia. El apare pentru a se secreta în caz că te separi de subiectul ataşamentului, ca să îi simţi lipsa şi să te întorci la el. În cazul în care se bloca exeperimental receptorii de care se leagă în creier CRF, şoarecii îşi recunoşteau “iubita”, deci nu deveneau amnezici, dar nu îi mai simţeau lipsa. Bosch compară dragostea cu o puşcă iar exprimarea lui sună cel mai bine în original: “As soon as they form a pair-bond, the rifle is loaded with a bullet. But the trigger isn't pulled unless there is separation”. Deci avem o “piedică” şi un “trăgaci” implicate aici (Noi suntem adicţiile noastre).

Superglue în creier? Printre activităţile care duc cel mai sigur la apariţia a noi neuroni în creierul adult este MIŞCAREA, în special mersul alert sau alergatul. Nu mult, cam jumătate de oră pe zi. Alergatul conduce la secreţia unor hormoni de creştere în organism, care la nivel de creier stimulează apariţia de noi neuroni din celule stem neuronale. Doar că procesul nu are loc instantaneu ci durează cam O LUNA. O lună le ia noilor neuroni să se maturizeze şi să-i ajute pe fraţii lor mai mari să performeze mai bine. Astfel, după o lună avem un creier up-datat în zonele care se ocupă de învăţare contextuală. Adică exact ce avem nevoie. Studiile realizate la Beckmann Institute din cadrul University of Illinois at Urbana-Champaign au arătat că şoarecii dependenţi de cocaină care au urmat acest tratament, expuşi la mediul în care erau obişnuiţi să consume drogul, sunt mai capabili să re-înveţe, adică să realizeze o extincţie fată de dorinţa de a se droga asociată contextului respectiv. Grijă mare însă! Dacă după acest tratament li se dădea ocazia să consume drogul din nou în acel context, li se întărea adicţia. Practic noii neuroni generaţi sunt ca un fel de SUPERGLUE care fixează orice fel de asociere contextuală ulterioară apariţiei lor. Când lipim cu superglue avem grijă să nu ne lipim degetele. La fel, odată cu dotarea cu un set de neuroni noi trebuie să avem grijă ce facem pentru că suntem mai expuşi la fixare. Orice fel de fixare (LASATUL DE FUMAT PRIN CULTIVAREA CREIERULUI).

Mustaţa vindecă creierul. Cu toţii aţi auzit de ACCIDENTE vasculare cerebrale (stroke în engleză, pt cei care vorbesc cu fratele Google). Ele sunt principala cauză a invalidităţii – pentru că duc la paralizii – şi de asemenea, sunt pe locul 4 ca şi cauză de deces. Practic are loc o distrugere a unui vas de sânge din creier sau obstrucţionarea lui de un cheag de sânge. Ca urmare, zona respectivă moare, iar funcţia pe care o deserveşte dispare. Studiile efectuate în ultimii 2 ani la University of California Irvine au relevat un lucru şocant dar în egală măsură cu implicaţii terapeutice extraordinare. Ei au descoperit că dacă induc experimental un accident vascular cerebral şobolanilor sau pisicilor şi le stimulează mecanic mustăţile timp de 4 minute în primele 2 ore după apariţia accidentului, creierul îşi revine fără alte intervenţii. Dacă treaba cu mustaţile se face la 3 ore după, nu mai are nici un efect. E important de spus că mustaţile la animale au un rol foarte important – ele ajută la construirea unei hărţi mentale a mediului în care umblă aceste animale, fiind esenţiale la orientarea pe întuneric şi pipăirea locurilor strâmte. Sunt ca şi simţurile oamenilor dar mai specializate (Cum creierul se repară singur).

Extinction windows. Învăţarea are loc întotdeauna legată de un context, de o situaţie anume. Şi dacă vrem să re-învăţăm nu putem rescrie vechea amintire decât dacă activăm şi contextul în care ea s-a format. Ideal ar fi să ne confruntăm cu el de-a dreptul, aşa cum ar fi situaţia în care ne-a atacat un câine şi am făcut, ca urmare, fobie de câini. Dacă nu se poate în varianta “pe bune” încercăm să ni-l reamintim cât de detaliat se poate, cu locaţie, persoane care erau în jur, lumina, mirosuri, zgomote, etc. Apoi este foarte important timingul: putem lucra la a schimba o memorie într-o anumită fereastră de timp – adică între 10 minute şi până la 2 ore de la faza cu reamintirea. Se pare că perioada critică este cea din apropierea celei de a doua ore. Ajută la re-învăţare consumarea de glucoză la 30 de minute de la reamintirea situaţiei (Cum se face Ctrl-C & Ctrl-V în creier).

Duce măgaru’ nu ştie ce duce…Noi avem o imagine greşită privind organismul uman, imagine întărită şi de reclamele la diverşi detergenţi şi săpunuri care “elimină 99% dintre bacterii” şi ne lasă curaţi. Adevărul este că noi suntem un fel de autobuz care transportă şi hrăneşte o groază de organisme. Avem pe noi şi mai ales înăuntru nostru de 10 ori mai multe celule străine decât celule proprii – majoritatea bacterii. În intestinul nostru trăiesc 500 de specii de bacterii. Şi asta este esenţial pentru noi. Fără ele nu ne-am putea hrăni şi nu ne-am putea apăra de viruşi şi microbi. Practic suntem condamnaţi la o simbioză cu aceste organisme şi chiar trebuie să avem grijă de ele dacă vrem să fim sănătoşi. Poate suna şocant, dar aceste bacterii nu ne controlează doar digestia ci inclusiv creierul. Ele controlează circa 40 de gene din creier! Gene care dictează felul în care ne mişcăm, răspundem la stres sau simţim anxietatea. Dacă avem grijă de ele şi ele au grijă de felul cum ne merge creierul. Puţini ştiu că consumul de Lactobacillus rhamnosus (pe care o găsim în lactate) influenţează procesul de inhibiţie (adică inversul excitaţiei) în creier, combătând depresia şi anxietatea (Aliens - Episode 1).

Addiction revisited. Creierul este o maşină de învăţat. Toate “facultăţile mentale” pe care credem că le avem ca entităţi distincte sunt în fapt manifestări ale proceselor de învăţare şi re-învăţare. Neuronii sunt nişte vietăţi al căror unic sens în viaţă este să “înghită” informaţie. Practic fac adicţie de asta. Şi nu au încotro, pentru că informaţia care intră în ei pune stăpânire pe ei, le modifică funcţionarea genelor, forma exterioară şi le dictează “comunicarea” cu vecinii. Şi devine un fel de Username şi Password. Adică mai departe lasă să intre doar informaţie compatibilă cu cea rezidentă, apărându-se de cea incompatibilă. Tot ce învăţăm crează adicţie, pe de o parte şi imunitate “cognitivă”, pe de alta. Şi cât timp trăim, în creier se dă o permanentă bătălie pentru protejarea informaţiei rezidente precum şi pentru “doze noi” de informaţie de acelaşi tip (Ce sunt de fapt emoţiile?).

Va doresc să aveţi parte de sărbători cât mai frumoase şi să ne auzim cu bine la anul. La mulţi ani!

Dragoş