Evoluţia
este ȋntotdeauna
temӑ de
dispute aprige – unii spun cӑ
este ceva demonstrat ştiinţific iar mulţi alţii cӑ nu existӑ nici un fel de dovezi ȋn aceastӑ
privinţӑ.
Iar cele mai puternice argumente contra ar fi douӑ: unul cӑ ȋn mod inexplicabil celelalte maimuţe nu
au evoluat şi ele ȋn
oameni şi al doilea cӑ legea atotputernicӑ a evoluţiei s-a oprit inexplicabil
odatӑ ce omul
a apӑrut
ca specie. Adevӑrul
stӑ de
partea primilor, doar cӑ din
pӑcate
dovezile sunt accesibile doar specialiştilor ȋntr-un
domeniu foarte tehnic precum genetica. Iar aceste dovezi – deşi evidenţiazӑ evoluţia – complicӑ şi mai mult povestea originii
evoluţiei. Şi odatӑ cu
asta a originii naturii umane.
Informaţia
ascunsӑ ȋn softul genetic. Prin 2006 circula pe internet o
poveste care se vroia o scurgere de informatii confidenţiale din cadrul Proiectului
Genomului Uman. Un aşa-numit profesor Sam Chang care studia ADN-ul uman ar fi
descoperit cӑ
doar 2% din gene ȋşi fac treaba iar 98% tac, fiind
considerate un deşeu. Aceste date nu erau noi, era ceva
acceptat oficial la ȋnceputul
anilor 2000. Doar cӑ
Chang ar fi descoperit cӑ
ȋn acel 98 % de deşeuri
existӑ la fel de multӑ informaţie cu sens ca şi ȋn restul de 2% ADN normal. Deci acolo
ar fi ceva important, care are potential de a funcţiona, nu doar resturi
inutile. El ar fi fost ajutat de un specialist ȋn criptografie care ar fi analizat
codul genetic la fel cum analizezi un program de computer. Ei bine, astfel ar
fi fost gӑsite
multe similaritaţi ȋntre
felul ȋn care este scris un software şi felul ȋn care este alcӑtuit codul genetic, ȋn special ȋn zonele sale “tӑcute” care nu produc proteine şi nu se
ştia exact la vremea respectivӑ ce fac. Un element interesant este faptul cӑ multe zone “tӑcute” din ADN erau precedate şi urmate
de un element genetic numit Alu, la fel cum ȋn limbajul de programare Pascal apare
simbolul “/” ȋnainte
şi
dupӑ o parte din soft care nu trebuie
executatӑ ci constituie ce numesc programatorii
“comment”. Iar cȃnd
au activat ȋn
laborator vreo 200 de astfel de zone din ADN au rezultat substanţe care apar la
pacienţii cu cancer. Este interesant cӑ ȋn cele 2% ADN normal, existӑ şi zone care ȋn mod natural au elementul Alu doar la
final lipsind cel de la ȋnceput.
Adicӑ ȋn limbaj de programare “Comment / ” şi
nu “/ Comment / ”. Iar aceastӑ “scӑpare” de programare geneticӑ produce ȋntotdeauna cancer. Concluzia
articolului respectiv era cӑ ce numim cod genetic ar fi un soft, posibil opera unor
IT-işti extratereştrii, care fie din greşealӑ fie ȋn mod deliberat (ca şi
experiment genetic) ar fi lӑsat zone greşite din ADN sӑ se exprime aberant. Articolul a fӑcut vȃlvӑ dar nu s-a putut demonstra existenţa
profesorului Chang iar alţi cercetӑtori au respins – evident – afirmaţiile
respective.
Nucleul
de dupliconi – fabrica de gene. Una dintre cele mai sigure
metode de investigare a evoluţiei este urmӑrirea mutaţiilor care au loc la nivel
genetic.
Prin aceastӑ
metodӑ s-a descoperit cӑ acum 8 pȃnӑ la 12
milioane de ani, strӑmoşul maimuţelor
antropoide (se numesc antropoide maimuţele mari precum cimpanzeul, gorila sau
urangutanul) – aici incluzȃnd şi omul – a suferit o schimbare geneticӑ
dramaticӑ: mici
bucӑţi de ADN s-au duplicat şi s-au rӑspȃndit
de-a lungul cromozomilor precum puful de pӑpӑdie pe
o pajişte. Dar, la fel ca şi ȋn cazul
pӑpӑdiei,
ele au purtat cu ele şi ceva iarbӑ şi seminţe de
margarete – adicӑ segmente de ADN care se aflau ȋn preajma lor. Acest fenomen ciudat s-a repetat ȋn
locuri diferite din genom (genomul este totalitatea genelor) şi se regӑseşte doar la cimpanzei, gorile, urangutani şi oameni. Cercetӑtorii
de la University of Washington din Seattle au bӑnuit cӑ aceastӑ
duplicare reprezintӑ substratul naşterii a noi
gene. Iar genele din aceste regiuni duplicate par sӑ joace
un rol important ȋn creier, fiind legate de creşterea noilor neuroni, dar şi de mӑrimea
creierului. Aceste regiuni din care s-au desprins fragmente genetice şi au
plecat prin genom creȃnd
noi gene au fost numite nucleul de dupliconi (vezi figura de mai jos).
Nucleul de dupliconi acţioneazӑ ca şi punct iniţial pentru duplicӑri ȋn bloc ale genomului. Deşi nu
se ştie sigur cum, nucleul pare sӑ mӑture
segmentele de ADN vecine, duplicȃnd bucӑţi ȋntregi şi inserȃnd
noile copii ȋntr-o nouӑ locaţie de pe cromozom. Acest proces pare sӑ creeze
noi gene iar cȃnd sunt inserate noi duplicӑri ȋn
genom, acestea aduc cu ele bucӑti de ADN noi, care pot
produce noi tipuri de proteine, deci se construieşte un nou tip de organism.
Date fiind acestea nucleul de dupliconi pare a fi un element genetic extrem de
instabil dar care furnizeazӑ reţeta evoluţiei. Este important de
spus cӑ nucleul de dupliconi se aflӑ ȋn cei 98 % tӑcuţi ai ADN-ului. Ei nu produc proteine,
dar produc noi gene şi regleazӑ felul ȋn care funcţioneazӑ ȋn general toate genele. Aceastӑ zonӑ ascunsӑ este managerul genetic.
Uite
mecanismul evoluţiei. Acest fenomen de copy & paste pe care ȋl creazӑ
dupliconii pare sӑ fie unic maimuţelor
antropoide. La alte animale, regiunile duplicate sunt aliniate una lȃngӑ alta şi nu sunt dispersate prin tot cromozomul.
Regiunile duplicate la aceste maimuţe antropoide şi la om sunt foarte active,
ceea ce ȋnseamnӑ cӑ genele
de aici sunt pornite mai des decȃt
genele din alte zone şi
produc mai multe proteine. Similar
cu inelele din trunchiul unui copac care sunt mai recente la exterior şi mai
vechi la interior, regiunile externe ale nucleului de dupliconi sunt cele mai noi.
Aceste regiuni tind sӑ
fie şi
cele mai diferite de la un om la altul. Practic grupuri diferite de oameni sunt
parte din reţete diferite ale evoluţiei. Aproximativ o treime dintre
genele legate de nucleul de dupliconi
prezintӑ semne
de selecţie pozitivӑ – adicӑ ele
favorizeazӑ supravieţuirea indivizilor care le posedӑ şi sunt transmise generaţiei urmӑtoare
contribuind la evoluţie. Una
dintre aceste gene – HAR1F - pare sӑ fie gena cu cea mai rapidӑ evoluţie dintre genele
umane. Acum 3-4 milioane de ani un nucleu de duplicare din ceea ce astӑzi la om este numit cromozomul 1 a fӑcut unul din salturile sale
caracteristice luȃnd
cu el o copie a unei gene numite SRGAP2. Un million de ani mai tȃrziu, el a sӑrit din nou creȃnd o nepoatӑ a genei originale. Nici un mamifer nu
posedӑ copii multiple ale acestei gene, iar
saltul coincide cu un punct crucial ȋn evoluţia omului –
Australopitecul a evoluat ȋn Homo habilis acum 2-3 milioane de ani, creierul
hominidelor fiind pe cale de a-şi dubla mӑrimea. Gena nepoatӑ, numitӑ SRGAP2C este importantӑ pentu creierul uman. Cercetӑtorii de la Scripps Research Institute
de lȃngӑ San Diego au descoperit cӑ ea declanşeazӑ apariţia spinilor dendritici care stau
la baza sinapselor prin care se conecteazӑ ȋntre ei neuronii.
Costurile evoluţiei. Aceste gene create de nucleul
de dupliconi pot contribui atȃt la evoluţie cȃt şi la boli –
copii ȋn plus sau in minus ale unor gene
importante afecteazӑ
modul ȋn care funcţioneazӑ celulele sau organe ȋntregi. Genele legate de nucleul
de dupliconi par a fi importante pentru proliferarea celulelor, fie grӑbind-o fie ȋncetinind-o. Ele se exprimӑ ȋn multe ţesuturi dar cel mai mult
ȋn creier, deseori ȋn neuroni, şi
deseori ȋn zone cu diviziune celularӑ rapidӑ , unele dintre aceste gene putȃnd provoca cancer cȃnd sunt prea active (vezi povestea
“profesorului Chang”). Aceeaşi instabilitate geneticӑ care a permis crearea de noi gene
poate distruge sau şterge gene existente sau crea prea multe copii, explicȃnd astfel susceptibilitatea omului la
boli. Pӑrţi din blocurile de gene duplicate au
fost asociate cu handicap mental, schizofrenie şi epilepsie. DUF1220 este o
componentӑ
geneticӑ parte din mai multe familii de gene,
iar ea s-a duplicat la om mai rapid decȃt orice altӑ parte a genomului. Ea este rӑspunzӑtoare de mӑrimea creierului. O genӑ ȋn mod normal poartӑ 5 pȃnӑ la 50 de copii ale segmentului DUF1220.
Oamenii au mai mult de 250 de copii, maimuţele antropoide 90-125, maimuţele mici
30 iar alte mamifere mai puţin de 10. S-a descoperit cӑ cu cȃt o specie are mai multe copii cu atȃt are mai multӑ substanţӑ
cenuşie ȋn creier. DUF are ȋnsӑ şi efecte dӑunӑtoare. Copiile sale sunt concentrate ȋntr-o zonӑ instabilӑ a cromozomului 1 iar ştergerea
sau duplicarea acestei regiuni este asociatӑ cu autism, schizofrenie, boli de inimӑ, macrocefalie şi
microcefalie (adicӑ
un cap mai mare sau mai mic decȃt normalul). Deci evoluţia
nu este neapӑrat
ceva pozitiv. Evoluţie nu este egal
Progres. Ci mai degrabӑ Evoluţie = Experiment
genetic (vezi din nou povestea misteriosului profesor).
Evoluţia se ia pe cale bucalӑ. Se ştie cӑ evoluţia poate fi declanşatӑ de schimbӑri ȋn mediu (climatice, de relief sau ȋn calitatea/cantitatea hranei) dar şi
de invadarea organismelor de cӑtre viruşi. Nu este clar ce anume a condus la
crearea acestui nucleu de dupliconi, dar una dintre teoriile cale mai vehiculate
indicӑ spre viruşi,
mai exact retroviruşi. Retroviruşii
sunt un tip special de virui care se pot insera ȋn
genomul gazdelor şi sunt transmişi
din generaţie ȋn
generaţie
iar ei sunt responsabili de crearea mecanismelor genetice prin care are loc
evoluţia. Apoape jumӑtate
din genele umane se ştie cӑ s-au format de catre retroviruşi care şi-au
lӑsat amprenta ADN-ului in noi dar care nu mai
sunt activi. Cercetӑtorii
Universitӑţii Leicester din Marea Britanie cred cӑ la un moment dat al evoluţiei
maimuţelor
antropoide a avut loc o explozie a activitӑţii retroviruşilor. Dintre
retroviruşii umani (numiţi HERV), specialiştii de la Universtity of California
Irwine spun cӑ cel mai probabil candidat pentru
infecţia cu retroviruşi este numitul HERV-K. El este prezent doar la om şi la
maimuţele antropoide şi este asociat cu producerea de elemente Alu (vezi
povestea cu “profesorul Chang”) şi aşa-numitele “jumping genes” (sau elemente
mobile ale genomului care realizeazӑ copii şi se mutӑ cu ele ȋn altӑ parte a genomului, aşa cum arӑtam mai sus). Unele valuri de infecţie
sunt comune la om şi la maimuţele antropoide, semn cӑ acei viruşi au
infectat un strӑmoş
comun, ȋn timp ce alţi viruşi au infectat doar
strӑmoşii mai apropiaţi ai
omului. Se ştie cӑ
au fost mai multe valuri ale infectӑrii hominidelor cu variante ale HERV-K.
Este interesant cӑ
unul a fost acum 100.000 -200.000 de ani, adicӑ cu puţin ȋnaintea apariţiei
Homo Sapiens şi a omului de Neanderthal. Deci specii diferite evolueazӑ ȋn funcţie de infecţia
cu aceşti viruşi, nu doar pentru cӑ ele trӑiesc ȋn acelaşi mediu. De aceea nu
toate maimuţele au devenit oameni. Dar cum au ajuns acesti retroviruşi ȋn organismul hominidelor? Cum de
viruşii respectivi au supravieţuit ȋn organisme sau cum de le-au
supravieţuit lor organismele pe care
le-au invadat? Cel mai probabil retroviruşii de tipul HERV-K au fost
transportaţi de aşa numiţii viruşi
spumoşi.
Aceştia
sunt asemӑnӑtori cu virusul hepatitei B, se iau pe
cale bucalӑ,
dar cu toate cӑ duc
la o infectare pe viaţӑ, nu produc nici un fel de simptome.
Iar sistemul imunitar nu ȋi
atacӑ. De altfel, din acest motiv se ȋncearcӑ azi folosirea lor ȋn terapiile genetice ca purtӑtori de gene corectoare. Viruşii şi bacteriile sunt cele mai vechi
forme de viaţӑ de
pe Pӑmȃnt. Mulţii afirmӑ cӑ viaţa pe bazӑ de ADN din ziua de azi a fost precedatӑ de o lume pe bazӑ de ARN. Iar ARN-ul respectiv s-ar fi
format din resturile genetice ale unor viruşi veniţi din spaţiu, aduşi de
meteoriţi.
Deci chiar dacӑ nu suntem un soft scris de nişte
extratereştrii puşi pe experimente, probabil suntem un program genetic “scris”
de viruşi extratereştrii. Care variantӑ vi se pare mai uşor de ȋnghiţit?
A doua.
ReplyDeleteA treia. Vezi https://www.scribd.com/doc/292763266/Un-Mister-Interven%C8%9Bia-Lui-Dumnezeu-In-Evolu%C8%9Bie?secret_password=H3JHY1NbrPErxfh5zzJ2 Chiar există.
ReplyDelete