O specie ignorantă şi indiferentă

În general toată lumea consideră că avem 5 simţuri, iar dacă am avea un al şaselea el ar trebui să fie ceva special, de genul celui din filmul cu Bruce Willis. Adică să vezi şi să vorbeşti cu fantome sau să ai alte puteri supranaturale. Inclusiv oamenii care se consideră cu pregătire folosesc sintagma “cele 5 simţuri” intărind această convingere. Adevărul este că dacă un al şaselea simţ i-ar acorda cuiva asemenea puteri, nu prea ar avea motive să fie fericit. Pentru că ar fi o persoană cu un handicap enorm. Asta din cauză că i-ar lipsi vreo 10 simţuri de bază.

 

Al 14-lea simţ. De fapt avem cel puţin 14 simţuri, descoperite pȃnă acum. Pe lȃngă cele 5 “clasice” adică văz, auz, gust, miros şi pipăit, mai avem simţul feromonal, cel al luminii albastre, cel termic, cel kinestezic, senzorii care percept dilatarea plămȃnilor, simţul durerii, cel al echilibrului, cel visceral şi simţul chimic. Cum adică “simţul chimic”? Păi cel care percepe nivelul de CO2 din sȃnge şi se prinde că te sufoci. Tot el simte nivelul glucozei din sȃnge şi iţi spune cȃnd ţi-e foame. Fără astea două nu ai putea să trăieşti. Apoi cel visceral iţi spune că ţi s-a umflat stomacul deci eşti sătul, iar fără cel kinestezic nu ai putea să inveţi mişcări pentru că el coordonează muşchii şi articulaţiile. Apropo de mişcări, nu ai putea merge in picioare fără simţul echilibrului. Ai invăţat despre el, de fapt, in clasa a XI-a la biologie. Ţi se spunea acolo că el este localizat in urechea internă (mai ştii otoliţii de calciu?). El este cel care sesizează acceleraţia gravitatională a Pămȃntului şi astfel iţi spune dacă eşti cu capul in jos chiar dacă eşti legat la ochi şi nu poţi vedea in ce poziţie stai. De altfel, cu el te distrezi cȃnd te dai in roller-coster in parcul de distracţii. Cȃt despre simţul durerii, ce să mai zic. Cȃte ai mai păţi dacă nu ai avea simţul ăsta…..Este interesant că zonele din creier care se ocupă cu a sesiza conştient durerea sunt aceleaşi care răspund la pierderea cuiva drag sau la feedback-ul negativ pe care il primim de la cineva. Iar in aceste situaţii trimite semnale către sistemul imunitar care declanşează inflamaţii, la fel ca atunci cȃnd ne lovim.

 

I feel blue. Apoi pomeneam despre simţul luminii albastre. Separat de văz. Şi nu este o greşeală. Acest simţ il au şi persoanele nevăzătoare care nu au funcţional centrul văzului din creier. Asta pentru că nervul care transmite informaţii privind lungimea de undă a culorii albastre din spectrul luminos nu merge in centrul văzului ci in hipotalamus. Aici el contribuie la reglarea unor funcţii ale organismului precum ritmul circadian (ciclul noapte/zi), termoreglarea şi alte funcţii metabolice. El practic alimentează ceasul intern al organismului care ne spune cȃnd să fim somnoroşi şi cȃnd alerţi, şi o face prin intermediul a doi hormoni – melatonina şi serotonina. Mai concret, ajută ca pe timpul zilei să se inhibe melatonina care ne face somn şi să se secrete serotonina. Devii conştient de aceste mecanisme dacă mergi in America cu avionul. Atunci, şi mai ales la intoarcere, experimentezi ce se numeşte “jet lag” – adică ţi se dă somnul peste cap, pentru că ceasul organismului se dă peste cap. La fel, dacă mergi in ţările scandinave şi iţi petreci iarna polară acolo, rişti să faci depresie sezonieră. Datorită lipsei luminii albastre din perioada aceea. Iar ca terapie, ţi se recomandă terapia prin lumină (dă pe Google “light therapy”).

Chemistry-ul dintre noi. Am lăsat la urmă simţul feromonal. El nu are legătură cu mirosul, aşa cum aţi putea crede, deşi informaţia pătrunde prin nas. Doar că nu ajunge in centrul mirosului, ci intr-un organ numit vomeronazal. Feromonii sunt nişte molecule care transmit inconştient informaţii privind o groază de lucruri. Nu cum miroase cel de lȃngă tine, ci dacă este mai dominant sau mai servil, dacă este mai sociabil sau nu, dacă este mai stresat şi fricos sau mai relaxat, dacă este gay sau heterosexual. Este interesant că unele informaţii sunt chiar mai corect transmise prin aceste molecule, decȃt prin văz. Studiile realizate la University of Wroclaw din Polonia au arătat că feromonii impregnaţi in tricourile purtate 3 zile de nişte oameni şi mirosite apoi de alţii au fost un indicator mai exact privind trăsăturile de personalitate ale purtătorilor decȃt inregistrările video cu comportamentul acestora. Alte studii realizate la Monell Chemical Senses Center au arătat că feromonii conţin informaţii privind genele care controlează sistemul imunitar. Toţi avem acelaşi gene imunitare, dar nu toţi aceeaşi variantă a genei respective. E fascinant că ne simţim mai atraşi sexual dacă persoana de lȃngă noi de sex opus are gene diferite de ale noastre. De ce? Pentru că dacă am face copii impreună, ei ar avea un set mai complet de gene care gestionează imunitatea, care ar acoperi o gamă mai largă de amenintări. Acest senzor al capacităţii imunitare nu mai funcţionează insă dacă femeile iau anticoncepţionale, strict pe perioada cȃnd o fac. Asta explică de ce le plac un gen de bărbaţi cȃnd nu luau anticoncepţionalele şi alt gen, ulterior.  Feromonii sunt probabil cel mai important instrument de comunicare socială din lumea vie, de la viermi şi insecte şi pȃnă la om.

Relevantul pus in discuţie. Este surprinzător şi şocant pentru specia umană că ştie mai multe despre poeziile vreunui poet mort acum 200 de ani sau lista completă a celor care au cȃştigat campionatul de fotbal decȃt ştie despre propriul organism. Majoritatea copiilor de azi au auzit de personaje fictive din nuvelele scrise la inceputul secolului XX dar nu au habar cȃte simţuri au. Din invăţămȃntul nostru ies copii care intrebaţi care este diferenţa dintre ignoranţă şi indiferenţă, răspund: Nu ştiu şi nu-mi pasă.