Homosexualitatea - efect secundar al evoluţiei

Homosexualitatea este intotdeauna un subiect fierbinte. De la atacuri inverşunate la mesaje “politically correct” care de regulă sună fals şi ipocrit. Oamenii religioşi o acuză făcȃnd trimitere la Biblie şi povestea Sodomei in timp ce alţii simt nevoia să sărbătorească in stradă costumaţi ca la Rio. La mijloc undeva intre ei stă intrebarea fundamentală: DE CE? Care este cauza homosexualităţii? E ceva cultural, genetic sau un blestem divin?

 

Creierul homosexual. Mai intȃi că homosexualitatea este un fenomen foarte răspȃndit in natură, nu e ceva legat de “păcatele” oamenilor. Astfel, dat fiind că ea apare la mai mult de 450 de specii, oamenii de ştiinţă s-au gȃndit că sigur este vorba despre ceva biologic. Se ştia din anii ‘90 că zonele din creier care se ocupă cu determinarea sexului – adică partea anterioară a hipotalamusului – diferă la oamenii homosexuali. Astfel, această zonă este de 2 ori mai mare la barbaţi decȃt la femei, iar la bărbaţii homosexuali are aceeaşi dimensiune ca şi la femei. Iar această particularitate ii face pe homosexuali să răspundă la feromonii emişi de persoane de acelaşi sex şi nu de sex opus cum ar fi normal. Şi nu este singura diferenţă biologică. Un studiu realizat in 2008 la Karolinska Institute din Stockholm a investigat felul in care sunt conectate diverse zone din creier la bărbaţii şi femeile heterosexuale versus la homosexuali. Ei au descoperit că creierul bărbaţilor heterosexuali e similar cu al femeilor homosexuale iar al bărbaţilor homosexuali cu al femeilor heterosexuale. Astfel, emisfera dreaptă e mai mare la bărbaţii hetero dar şi la femeile homo, in timp ce la bărbaţii homo şi la femeile hetero nu apar diferenţe de volum intre emisfere iar conexiunile dintre emisfere sunt mai puternice prin corpul calos.  Apoi, bărbaţii homo şi femeile hetero au mai multe conexiuni care plecau din amigdala stȃngă inspre amigdala dreaptă, hipotalamus şi partea frontală, in timp ce la bărbaţii hetero şi femeile homo mai multe plecau din amigdala dreaptă către corpii striaţi şi partea frontală (vezi figura).

Cablajele comportamentului. Ce inseamnă aceste date anatomice? Conexiunile dintre diverse zone ale creierului dictează ce stil de viaţă avem. Din datele privind conexiunile a rezultat că creierul bărbaţilor homo şi al femeilor hetero este mai sensibil la stimuli emoţionali, la stres şi anxietate. De altfel se ştie că femeile sunt de 2-3 ori mai expuse la tulburări afective decȃt barbaţii, iar incidenţa depresiei şi a tentativelor de suicid este crescută la bărbaţii homosexuali. Pe de altă parte, creierul bărbaţilor hetero şi al femeilor homo este mai atent la mediul din jur şi mai orientat spre acţiune – aşa numitele fight or flight reactions. Şi se ştie că bărbaţii dar şi femeile homo tind să fie mai agresivi. Cu alte cuvinte, la stres bărbaţii homo reacţionează mai uşor şi mai emotional, fie prin anxietate fie prin depresie, in timp ce bărbaţii hetero nu sunt chiar aşa sensibili, iar cȃnd reacţionează o fac mai activ, sau chiar agresiv. Aceste diferenţe anatomice sunt prezente la naştere, chiar şi la fetus deci trebuie să fie ceva legat de mecanismele care construiesc creierul. Cu toate acestea, se ştie că nu există o “genă” a homosexualităţii. Deci trebuie să fie altceva.

Deasupra genelor. Aşa cum spuneam, nu există o genă care să te facă homosexual. Totuşi se ştie că dacă ai avut strămoşi homosexuali in familie ai şanse mai mari să fii şi tu. Recent a apărut o teorie lansată de cercetători de la University of California, Santa Barbara, University of Tennessee şi University of Uppsala din Suedia. Teoria lor nu face referire la genetică ci la “epigenetică”. Epigenetica se referă la interacţiunile dintre gene şi mediu, la modul cum elemente din mediu – inclusiv din mediul intrauterin – impactează genele, pornindu-le, oprindu-le sau reglȃnd modul in care ele funcţionează. Ei s-au indreptat spre felul in care creierul in formare răspunde la hormoni sexuali (sau androgeni) cum este testosteronul. Testosteronul nu răspunde doar de dezvoltarea glandelor sexuale ci şi a creierului şi determină orientarea sexuală. Se ştie că diferite gene reglează impactul testosteronului asupra organismului şi astfel determină diferenţierea sexuală la femei şi bărbaţi. Activitatea acestora este reglată de elemente reglatoare din ADN care se numesc markeri epigenetici. Ei se pornesc in timpul vietii uterine si reglează sensibilitatea la testosteron a celulelor, facȃndu-le pe fete mai puţin sensibile la testosteron şi pe băieţi mai sensibili. Astfel, aceşti epi-markeri determină sexul embrionului.

O eroare de ştergere. Majoritatea modificărilor epigenetice se şterg atunci cȃnd se formează oul după fertilizare. Practic celulele o iau de la inceput de fiecare dată cȃnd apare un pui. Totuşi se ştie că nu toate modificările epigenetice se şterg, unele reuşind să se transmită mai departe. Sunt studii care arată că acest lucru se intȃmplă, de la genele care reglează procesarea caloriilor şi pȃnă la cele care reglează stresul. La fel este posibil să nu se şteargă markeri epigenetici care reglează sensibilitatea la testosteron, iar mama să transmită copilului ei care e băiat sensibilitatea ei redusă la testosteron (cea care a impiedicat-o in uter să fie impactată de testosteron) adică tocmai ce a făcut-o pe ea femeie. La fel se poate intȃmpla şi cu genele pe care le transmite tatăl fetei lui -  ce l-a făcut pe el mai sensibil la testosteron cȃnd era in uter (şi astfel să evolueze ca bărbat)  se transmite la fel fetei lui. Aceste modificări epigenetice se manifestă doar la genele din creier, ceea ce explică de ce glandele sexuale sunt de bărbat dar creierul e similar cu al femeilor şi la fel şi orientarea sexuală (W. R. Rice et al., “Homosexuality as a consequence of epigenetically canalized sexual development,” The Quarterly Review of Biology, 87:343-368, 2012).

Intenţia a fost buna…De ce? Creierul este organul cel mai expus la modificări epigenetice, ele avȃnd se pare un rol important in evoluţia creierului, crearea de diversitate celulară şi adaptare la mediu. Pentru că creierul este organul care trebuie să gestioneze toată adaptarea la mediu ii prinde bine să moştenească realizările in materie de adaptare ale strămoşilor, de aceea mecanismele de control care “şterg” modificările epigenetice in restul organismului sunt mai puţin drastice aici Cu alte cuvinte, acelaşi mecanism care ne adaptează la mediu permiţȃnd să moştenim adaptările creierului părinţilor noştrii are ca efect secundar şi unele greşeli de genul homosexualităţii.

Liberul arbitru primitiv

O prietenă m-a tot bătut la cap să scriu un post despre decizii. Despre cum greşesc oamenii atunci cȃnd iau decizii, de ce nu se poartă rational, şi la ce să fie atenţi atunci cȃnd sunt puşi in situaţia de a lua decizii.

Greaua moştenire. Binenţeles că ştim cu toţii că oamenii nu se poartă mereu raţional, nu decid după cum scrie in cartea de logică sau de economie. Ei tind să vadă lumea fiecare in felul lui şi să răspundă la ea după cum ii dictează creierul. Care creier nu este un computer ci o maşină emoţională care se orientează intotdeauna după ce cȃştigă şi ce pierde. Oamenii sunt mamifere care au evoluat milioane de ani in sălbăticie. Iar in sălbăticie regulile sunt cu totul altele decȃt in companii sau la hypermarket. Acolo trebuie să fii mereu in gardă, să fii precaut cȃnd vezi ceva nou, să strȃngi toată hrana pe care o găseşti şi să o pui deoparte pentru zile negre, să iţi dozezi efortul pentru situaţiile care chiar contează şi să te baţi cu ceilalţi pentru ce e al tău. Acolo aveai un singur plan de aplicat, era de regulă pe termen scurt pe reţeta “aici şi acum” şi trebuia să te ţii de el ca să iasă, nu să faci multitasking. În plus, omul e o specie care depinde toată viaţa de membrii grupului. De aceea şi-a dezvoltat mecanisme de comunicare şi colaborare, rapoartele pe care le are cu ceilalţi fiind de multe ori critice pentru supravieţuirea lui.

Criza economică işi are cauza in preistorie. Însă multe dintre adaptările care au folosit de-a lungul evoluţiei nu se mai potrivesc cu lumea de azi. Ne vom concentra pe trei dintre ele. În primul rȃnd,  oamenii sunt in general tentaţi să aleagă lucruri sigure şi pentru care au mai puţin de aşteptat, chiar dacă valoarea lor nu este una prea mare. 10 lei acum, pe loc sunt mai importanţi pentru ei decȃt posibilitatea nesigură a unui cȃştig de 100 de lei luna viitoare. Acest stil de luare a deciziei conduce la mȃncat abuziv, cumpărături fără rost şi in general in a consuma fără măsură. Ce se poate face pentru asta? Există mai multe tehnici prin care poţi controla impulsul de moment. Una, ar fi pur şi simplu, ca atunci cȃnd simţi o asemenea dorinţă de moment, să nu ii dai curs chiar in momentul in care apare. Aşteaptă 5 minute şi o să vezi că dorinţa scade la jumătate. O altă tehnică se poate aplica atunci cȃnd e vorba de lucruri mai serioase. În cazul ăsta e folositoare “tehnica listei”. Ea constă in a trece in revistă – dacă se poate pe hȃrtie – consecinţele unei decizii similar luate in trecut – ce s-a intȃmplat ultima dată cȃnd am cumpărat ceva foarte scump dar de care nu aveam neapărat nevoie. Vizualizarea consecinţelor din trecut ajută la a vizualiza şi pe cele dintr-un posibil viitor. În general, cu cȃt oamenii sunt mai capabili să işi imagineze viitorul sunt mai puţin expuşi la decizii impulsive. Şi cu cȃt o fac mai bine sunt mai diferiţi de omul primitiv şi stilul său decisional.

Profilul stagnării. Dacă decizia impulsivă apare atunci cȃnd suntem tentaţi de ceva, inversul ei – sau procrastinarea – apare cȃnd amȃnăm la nesfȃrşit cea ce avem de făcut. Această amȃnare duce la tot felul de complicaţii. De la nerespectarea deadline-urilor şi pȃnă la supraincărcarea cu tot felul de lucruri care s-au strȃns in timp. Există mai multe profile de oameni care sunt predispuşi la a amȃna. Dacă vă regăsiţi in vreunul dintre următoarele inseamnă că aveţi şi voi această problemă. Omul „Distractibil” – E orientat spre recompense, e uşor de distras de lucruri noi, incitante din jur, îi e greu să se oprească din ceva ce îi place pentru a se apuca de muncă, îi e greu să amâne o recompensă, îi place să trăiască momentul, să se lase dus de val; Omul „conformist” – ii este imposibil să refuze pe cineva, de frică să nu il supere sau pentru că se simte dator să il ajute, promite ajutorul tuturor fără a evalua dacă are resurse să se implice in tot ce promite; Omul „Nemotivat” -  Îi e greu să găsească plăcere în activităţi, îi e greu să se mobilizeze mult timp într-o activitate, are dificultăţi în a spune ce îl interesează, ce i se potriveşte, e lipsit de entuziasm şi nu vede sensul în ceea ce face; Omul care se teme de eşec - Îi pasă foarte mult de ce cred oamenii despre el, doreşte foarte mult să fie cât mai adecvat, cât mai bine integrat în grupul de referinţă, e preocupat să îsi păstreze reputaţia, îi e frică de respingerea socială, e înclinat spre respectarea regulilor, uzanţelor, tinde să se streseze uşor şi să rumineze; Omul „Perfecţionist” - E preocupat de respectarea regulilor, prioritar pentru el este calitatea, are un dispreţ profund pentru prostie, delăsare, lucru de mântuială, e preocupat permanent să găsească mecanismul lucrurilor, e foarte atent la detalii, planifică meticulos orice activitate, îi place să organizeze/categorizeze, se documentează serios înainte de a lua orice decizie; Omul cu probleme în organizarea activităţii - Are dificultăţi în a evalua corect complexitatea unei activităţi, resursele necesare şi timpul care trebuie alocat, numărul de persoane care trebuie implicate, are  probleme cu managementul timpului, se supraîncarcă cu activităţi, tinde să ia totul pe seama lui în loc să delege, scapă din vedere lucruri importante, nu foloseşte agende – are totul “în cap”, e mereu depăşit de situaţie; Omul reticent la nou - Se blochează în faţa lucrurilor/situaţiilor noi, nefamiliare, diferite de cele cu care e obişnuit, preferă modul tradiţional de a lucra, schimbările i se par inutile sau periculoase, nu ştie să caute informaţii pentru a se descurca într-o situaţie nouă, aşteaptă mereu ajutor de la alţii, are dificultăţi în a învăţa lucruri noi, situatiile noi i se par prea riscante; Omul Nehotărât - Pus în faţa unei situatii noi sau complexe nu poate lua o decizie, atunci când are mai multe opţiuni nu se poate hotărâ care e cea mai bună, după ce ia o decizie revine la ea şi o schimbă în permanenţă, mereu alternativele respinse i se par cele mai promiţătoare, e mereu cuprins de regrete după o decizie luată, e influenţabil în luarea deciziei.  

Love is blind (ness). O altă cauză a deciziilor proaste sunt ataşamentele. Indiferent că suntem indrăgostiţi, părinţi iubitori sau fanii unor idei. Orice fel de ataşare emoţională ne afectează deciziile. Vom tinde să protejăm obiectul ataşamentului ignorȃnd argumentele logice sau sfaturile, dacă ele ni se pare că atacă felul in care vedem noi lucrurile. De altfel studiile arată că oamenii sunt deschişi la sfaturi doar cȃnd nu ştiu ce să facă. Dacă au o convingere privind ceva, nu are rost să iţi baţi gura, indiferent cȃte argumente ai aduce. Nu vei reuşi decȃt să ii faci să creadă că ai ceva cu ei personal.

 

Login to Paleolitic. Lumea din jur este una foarte periculoasă. Asta pentru că prin tentaţiile pe care le oferă la tot pasul incurajează intoarcerea la un comportament primitiv de consum exagerat şi trăire a momentului, socializare superficială cu grupuri tot mai mari de oameni şi incurajare a exprimării convingerilor in detrimentul testării lor. Omul modern riscă să se transforme intr-un Om de Neanderthal cu tabletă.

În slujba Soarelui

Zeul Soare. Soarele a fost venerat din cele mai vechi timpuri. Toate civilizaţiile il considerau un fel de făptură divină. De altfel, el a stat şi la baza primei religii monoteiste fondată de faraonul egiptean Akenathon (care a domnit undeva pe la 1300 I.C. şi a avut-o ca soţie pe Nefertiti şi ca fiu pe Tutankhamon). Soarele era atȃt de important incȃt solstiţiul de iarnă (21 decembrie), care e cea mai lungă noapte din an, era văzut ca un posibil sfȃrşit al lumii. Iar răsăritul după solstiţiu era sărbătorit 3 zile. Data de 25 decembrie era considerată ziua de naştere a multor zeităţi, precum Dionisios (cunoscut şi ca Bachus). Dacă vă sună cunoscută data aceasta nu trebuie să vă mire, pentru că era in mod uzual asignată diverşilor zei, iar creştinii au “imprumutat-o” ulterior prin secolele III-IV alăturȃnd-o la multele mituri, simboluri si ritualuri preluate de la toate civilizaţiile din zona mediteraneană, proces care a dat Bibliei caracterul de “Best of”.

 

Consumăm Soare la masă. Nu se ştie de ce oamenii au avut această veneraţie faţă de soare, dar aveau dreptate să o facă. Practic fără soare nu ar fi viaţă pe Pămȃnt. Gȃndiţi-vă că tot ce mȃncăm noi, şi celelalte specii, este energie solară. Proteinele, glucidele şi lipidele, toate inmagazinează de fapt energie solară, iar metabolismul nostru a invăţat cum să o extragă din ele. E interesant că genele sunt programate să “salveze” cȃtă energie solară a consumat un organism pe durata vieţii sale. Studii realizate in Suedia au descoperit că femeile ale căror străbunice au mȃncat puţin – trăind in sărăcie – sunt mai sensibile la a face diabet sau obezitate dacă mănȃncă prea mult. Asta pentru că genele care se ocupă cu a metaboliza alimentele au fost reglate la un nivel scăzut de funcţionare de către stilul de viaţă al inaintaşelor lor. Deci organismele au incorporat un sistem de salvare a informaţiilor privind disponibilitatea mȃncării şi astfel, indirect, a activităţii Soarelui intr-o anumită perioadă.

 

Suntem ceasuri solare. Soarele reglează absolut tot ce inseamnă viaţă – ceasurile biologice ale speciilor care le spun cȃnd să doarmă şi cȃnd să stea de veghe, cȃnd să hiberneze, cȃnd să le vină ciclul menstrual, cȃnd să se reproducă, cȃnd să migreze şi cȃnd să pȃndească hrana. Practic intreaga raportare la anotimpuri se bazează pe aceste ceasuri biologice, care se află in toate celulele organismelor. Tot ce inseamnă activitate la formele de viaţă actuale are la bază un senzor primitiv, apărut la primele bacterii care trăiau in oceanul primordial, şi care se numeşte 7 TM. Acest senzor făcea legătura intre lumina solară şi sistemele de deplasare ale acestor bacterii. Toţi receptorii pe care ii foloseşte creierul modern, inclusiv al oamenilor, sunt derivaţi din acest senzor primitiv. Dacă nu ştiaţi, receptorii sunt cei de care se leagă substanţele neurotransmiţătoare precum adrenalina, dopamina, serotonina sau acetilcolina şi produc excitaţia şi inhibiţia, procese care stau la baza gȃndurilor şi acţiunilor. Sistemele care produc aceste chimicale răspund la lumina soarelui şi declanşează intenţii, planuri, acţiuni şi invăţare.

Sub zodia supernovei. Soarele impactează inclusiv modul in care evoluează genele. Comportamentul explorator, deschiderea faţă de nou şi asumarea de riscuri sunt reglate de către o genă care produce un receptor al dopaminei. Gena se cheamă DRD4. Toţi o avem, dar nu toţi o avem la fel. Unii au o variantă mutantă – numită DRD4-7R. Ei sunt campionii explorării. Mutaţia este rară in Africa insă e frecventă in Europa şi mai ales in America. Practic, se regăseşte la cei care au migrat mai departe de casă. E interesantă istoria acestei mutaţii. Ea a apărut acum aproximativ 30-40.000 de ani, perioadă in care au avut loc primele mari migraţii, dar au apărut şi primele forme de artă, cum sunt picturile rupestre. Dar ce a cauzat mutaţia? Se ştie că mutaţiile sunt favorizate de unele lucruri, printre care radiaţiile. Ori, acum 35.000 de ani stratul de ozon a fost in mare distrus de explozia unei supernove aflate la 150.000 de ani lumină de noi. Acest fenomen a făcut ca timp de 2000 de ani – adică 100 de generaţii umane – Pămȃntul să fie bombardat cu unde gamma, ultraviolete şi diferiţi izotopi radioactivi. E posibil deci ca un fenomen cosmic, precum explozia unei stele, să fi influenţat evoluţia omului.

Simţul luminii albastre. Lumina solară nu foloseşte doar pentru văz ci şi pentru a regla metabolismul. Printre simţurile pe care le avem (şi care ATENŢIE nu sunt doar 5 ci cel puţin 14-15!!) este şi cel al luminii albastre. Acest simţ – pe care il au şi nevăzătorii - are nişte receptori in retină care se “prind” că e lumină afară chiar dacă avem ochii inchişi. Ei trimit semnale nu către cortexul vizual ci către hipotalamus, un nucleu de la baza creierului care reglează funcţiile de bază ale organismului, precum somnul, alimentaţia sau sexul. Aceşti receptori sunt sensibili doar la lumina albastră din spectrul luminii şi reglează ritmul noapte/zi – adică ne spun cȃnd să ne fie somn şi cȃnd să explorăm după mȃncare sau alte nevoi. Lumina albastră inhibă hormonul numit melatonină şi secretă serotonina, care ne dă starea de bine şi sentimentul că avem controlul. Lipsa luminii albastre poate conduce la depresie sezonieră, cum păţesc unii dintre cei care au parte de noapte polară in ţările nordice. Iar terapia se bazează prin expunere la lumină cu ajutorul unor lămpi speciale. Această formă de terapie nu se aplică doar pentru depresie ci şi pentru unele boli ale pielii şi chiar şi pentru Alzheimer.

Revoluţiile solare. Sub influenţa filmelor Ice Age mulţi cred că epoca de gheaţă le-a venit de hac dinozaurilor (era şi o reclamă parcă cu ceva in genul ăsta). Adevărul este că ultima epocă de gheaţă (mai corect spus Glaciaţiunea) s-a terminat acum 12.000 de ani, iar dinozaurii dispăruseră de mult, de vreo 65 de milioane de ani. Chestia este că soarele a avut o perioadă de maximă activitate la finalul Glaciaţiunii, acum 16-11.000 de ani. Iar odată cu terminarea ei, au inflorit primele aşezări urbane şi a apărut agricultura. Iar omul a inceput să se schimbe rapid. Gȃndiţi-vă că acum 10.000 de ani nu existau oameni cu ochi albaştrii, oamenii nu puteau mȃnca carne friptă şi nici lapte adulţi fiind. Acestea se datorează unor mutaţii la care a fost expusă specia umană. În cazul acesta nu e clar ce le-a produs, dar au coincis cu activitatea Soarelui şi au condus la evoluţie. Activitatea Soarelui nu a impactat doar evoluţia omului in trecut, ci se pare că o face şi in zilele noastre. Există o stranie corelaţie intre perioadele de maximă activitate solară şi unele activităţi umane precum revoluţiile, cuceririle şi descoperirile geografice. Unii cercetători de la observatorul astronomic din Cracovia au realizat o statistică in care se vede o corelaţie intre Soare şi evenimente precum declararea independenţei coloniilor americane de sub dominaţia britanică, revoluţia franceză, inlăturarea ţarului şi instaurarea comunismului in Rusia, revoluţia cubaneză, “primăvara de la Praga”, infinţarea sindicatului Solidaritatea din Polonia sau căderea comunismului. Se pare că activităţile umane tind să marcheze fluctuaţiile din activitatea Soarelui, la fel cum se invigorează zborul fluturilor de noapte in jurul lămpii atunci cȃnd o aprindem. Şi 2012-2013 este din nou o perioadă de maximă activitate solară…

Religiile şi filosofiile au incercat in toata istoria existenţei lor să explice sensul vieţii omului pe Pămȃnt. Poate că rolul vieţii in general, a tuturor formelor ei, este de a inregistra activitatea Soarelui şi de a o salva sub diferite forme – de la gene la civilizaţie.