Cum se face Ctrl-C & Ctrl-V în creier

Cu toţii avem aminitiri neplăcute, fobii, traume de tot felul. Sunt sâcâitoare, ne fac să evităm anumite locuri, persoane, sau activităţi. Le simţim ca pe un balast care ne complică viaţa. În principiu, cei mai mulţi dintre noi preferăm să “trăim cu ele” aşa cum sunt, eventual le povestim la o bere cu un prieten apropiat ca să ne “uşurăm”. Alţii preferă să meargă la psiholog. Însă de aici încolo se complică puţin povestea şi începe subiectul post-ului meu.

Delete. Neutralizarea unei amintiri neplăcute se face în principiu foarte simplu: se asociază în mintea omului situaţia/acţiunea cu pricina cu ceva neutru sau chiar plăcut. Tehnic se numeşte EXTINCŢIE. Trebuie spus de la început că la omul adult, memoriile traumatizante nu se pot şterge ca şi din computer. Se poate învăţa doar un nou răspuns emoţional sau comportamental faţă de evenimentul sau situaţia respectivă. De aceea, există şi riscul ca amintirea traumatizantă să revină după o vreme, fie pe fond de stres, fie când ne întâlnim cu lucrul care ne-a traumatizat într-un alt context decât cel în care ne de-sensibilizasem. Doar la copilul mic are loc o ştergere completă. Acest lucru are loc pt că neuronii care fixează informaţia sunt înconjurati de o “plasă de proteine” care îi protejează la ştergere. În ultima vreme însă s-au dezvoltat tehnici mult mai eficiente de rescriere a unei amintiri, şi ele sunt folosite mai ales în tratarea fobiilor şi a adicţiei de droguri. Ma gândesc că pentru cei care se ocupă cu terapie, coach sau training, ar fi folositor să scriu pe scurt despre aceste tehnici dând şi sursele pentru o documentare mai aprofundată, dacă vor simţi nevoia.

Ca să uităm mai întâi ne amintim. Mai ştiţi în copilărie când învăţaţi să mergeţi cu bicicleta, se  întâmpla să mai şi cădeţi. Şi evident plângeaţi după. Din partea părinţilor erau două tipuri de reacţie – fie vă lăsau să vă liniştiţi o perioadă şi după încercau din nou cu voi, fie încercau imediat după căzătură. Şansele cele mai mari de reuşită erau în prima variantă, pentru că amintirea traumatică nu apuca să se consolideze. Tehnicile de rescriere de care vorbeam sunt cel mai eficiente dacă sunt aplicate la o zi după un eveniment traumatic. Asta pentru că creierul gestionează diferit memoriile recente de cele vechi. Cu cât este mai veche memoria cu atât ea este mai greu de rescris. Însă în principiu, orice memorie se poate rescrie. Pentru a se întâmpla acest lucru, este esenţial să ne REAMINTIM cât mai detaliat acea amintire. Informatiile din creier sunt “securizate” cât timp “dorm”, sunt lăsate în pace, undeva în inconştient. Însă de fiecare dată când ne amintim ceva, acel ceva tinde să înglobeze informaţii noi din mediu. De aceea memoria martorilor la un accident trebuie securizată. Ei trebuie să evite să citească sau să asculte ştiri despre acel accident, până depun mărturie la proces. În caz contrar, memoriile lor trec din faza stabilă într-una “LABILA” şi se alterează automat cu noi informaţii. Deci, în cazul unei amintiri traumatice, reamintirea este cheia spre rescriere.

Extinction windows. Învăţarea are loc întotdeauna legată de un context, de o situaţie anume. Şi dacă vrem să re-învăţăm nu putem rescrie vechea amintire decât dacă activăm şi contextul în care ea s-a format. Ideal ar fi să ne confruntăm cu el de-a dreptul, aşa cum ar fi situaţia în care ne-a atacat un câine şi am făcut, ca urmare, fobie de câini. Dacă nu se poate în varianta “pe bune” încercăm să ni-l reamintim cât de detaliat se poate, cu locaţie, persoane care erau în jur, lumina, mirosuri, zgomote, etc. Apoi este foarte important timingul: putem lucra la a schimba o memorie într-o anumită fereastră de timp – adică între 10 minute şi până la 2 ore de la faza cu reamintirea. Se pare că perioada critică este cea din apropierea celei de a doua ore. Ajută la re-învăţare consumarea de glucoză la 30 de minute de la reamintirea situaţiei.

Ca şi la superglue. După ce am “lucrat” asupra memoriei respective ea trebuie lăsată să se consolideze. Acest proces de consolidare este unul fizic, şi se bazează pe secreţia unor proteine în creier care fixează noua memorie. Acest proces durează până la 2 zile. Abia după acest interval se vor vedea rezultatele. E important ca în acest răstimp să nu ne mai gândim deloc la acea amintire. Dacă o facem, ea se va reactiva, va intra din nou în faza “labilă” şi se poate rescrie din nou, dar într-o manieră necontrolată şi există riscul să se ducă naibii tot ce am făcut anterior.