Best of 2013

Aşa cum face toată lumea in iulie-august şi blogul meu va intra in vacanţă. Vom reveni probabil doar in septembrie, dar cu o supriză semnificativă (sper să imi şi iasă). Pȃnă atunci, mulţumesc cititorilor mei şi vă ofer un “best of” al postărilor din acest an. Vă doresc şi vouă vacanţă plăcută!

Terapie prin patternuri. Toată lumea a auzit de călugării sihaştrii care se izolează in pesteri sau chili in vȃrful muntelui pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Şi chiar il aud sau il văd. Pe el sau pe alte personaje gen Satana, duhurile strămoşilor sau Fecioara Maria. Pur şi simplu pentru că aşa reacţionează creierul la izolare şi deprivare senzorială. Activează compensator patternuri din cele stocate in memorie. De la amintiri autobiografice şi pȃnă la halucinaţii şi delir. De aceea există inţelepţi şi guru doar in mănăstiri izolate şi sihăstrii, nu şi in mall-uri sau in trafic. Dar tot din acelaşi motiv invăţăturile lor nu se pot aplica la oamenii care trăiesc intre target-uri, deadline-uri şi hypermarket. Oarecum fenomenul ăsta are loc şi cȃnd se face psihoterapie. Oamenii cu depresie sau anxietate, sau cei cu senzaţia de gol existential au o problemă cu găsirea şi invăţarea de patternuri. Iar creierul lor suferă din acest motiv. Terapeutul incearcă să-i ajute să le găsească din nou. Lucrează cu ei in a le da un sens, a le explica simptomele si a-i invaţa patternuri de actiune. De genul, “cand te mai simti aşa, trebuie să faci sau să gȃndeşti următoarele”. Sau “asta se intȃmplă din cauză că…..”. 

Mereu am făcut glume pe seama terapeuţilor. Le spuneam că neuroştiinţele incă nu au găsit toate cauzele depresiei după zeci de ani de studii iar un terapeut iti spune de ce esti depresiv după jumate de oră de discuţie cu tine. Chestia este că el nu trebuie să ştie care sunt cauzele reale ale depresiei tale. El invata niste scheme explicative care trebuie să ţi se pară cȃt mai plauzibile şi să vorbească pe limba ta. Ce spune trebuie să facă sens pentru tine, conform experienţei tale de viaţă. În felul acesta se reporneştemotorul de găsit patternuri (Doctore, dă-mi ceva să facă sens!).

 

Conştiinţa este un face-lift al memoriilor. Totuşi, ce inseamnă “a fi conştient”?  Din ce s-a descoperit pȃnă acum, inseamnă suma cunoştinţelor noastre care sunt conectate intre ele la un moment dat. Adică, dacă am cunoştinţe despre un lucru anume, cȃnd il văd undeva il recunosc, stiu dacă imi place sau nu, mă prind dacă contextul in care apare e normal pentru el, ştiu ce aş putea face cu el sau ar putea să imi facă el mie, ce istoric am cu el, cum ar trebui să reacţionez in faţa lui, in functie de situatia in care sunt singur sau impreună cu altii, şi aşa mai departe. De ce se activează toate informaţiile astea? Cercetătorii de la University of California Berkeley au realizat o hartă a locurilor unde sunt stocate informaţiile in creier despre tot felul de categorii: părţi ale corpului, animale, vehicule, texte, peisajem drumuri sau clădiri. După cum vedeţi din imaginea de mai jos, ele sunt răspȃndite imprăştiat pe toată suprafaţa creierului. Ei, de fiecare dată cȃnd ne intalnim cu lucruri sau oameni cunoscuţi, memoriile noastre isi fac up-date. Şi dat fiind imprătierea lor, ele trebuie cumva conectate, pentru că o experienţă de viaţă  e compusă din tot felul de detalii diferite, stocate in locaţii diferite. Iar informaţia nouă cu care ne intȃlnim trebuie să fie confruntată cu tot ce există similar prin creier.  În plus, se pare că acest proces de up-date este critic pentru sănătatea neuronilor noştrii. Dacă el nu are loc ei se degradează mai rapid, adică ne sclerozăm. Atunci cȃnd ne recunoaştem un fost coleg pe stradă, au loc in creier lucruri mult mai complicate decȃt am crede. Mai intȃi că se activează informaţiile pe care le avem despre el, apoi se pornesc niste simulări mentale despre cum va reacţiona el, cum ar trebui să ne purtăm cu el, ce ar trebui să ii spunem si ce nu, etc. Studiile au arătat că oamenii sunt mai puţin impulsivi in decizii, cu cȃt sunt mai capabili să realize aceste simulări ale variantelor de viitor posibile. Deci, in limbaj comun, putem spune că sunt mai “conştienţi” atunci cȃnd iau decizii, sau mai responsabili. Toate aceste reamintiri şi simulări fac parte din ceea ce numim CONŞTIINŢĂ. Dar, de fapt sunt doar un system de refresh al memoriilor noastre. Cu cȃt refreshul implică mai multe memorii, cu atȃt suntem “mai conştienţi” de ce ni se intȃmplă şi de lumea din jurul nostru. De aceea copiii şi oamenii cu Alzheimer sunt “mai puţin conştienţi” - pentru că au mai puţine amintiri la dispoziţie (De ce avem conştiinţă).

Revoluţiile solare. Sub influenţa filmelor Ice Age mulţi cred că epoca de gheaţă le-a venit de hac dinozaurilor (era şi o reclamă parcă cu ceva in genul ăsta). Adevărul este că ultima epocă de gheaţă (mai corect spus Glaciaţiunea) s-a terminat acum 12.000 de ani, iar dinozaurii dispăruseră de mult, de vreo 65 de milioane de ani. Chestia este că soarele a avut o perioadă de maximă activitate la finalul Glaciaţiunii, acum 16-11.000 de ani. Iar odată cu terminarea ei, au inflorit primele aşezări urbane şi a apărut agricultura. Iar omul a inceput să se schimbe rapid. Gȃndiţi-vă că acum 10.000 de ani nu existau oameni cu ochi albaştrii, oamenii nu puteau mȃnca carne friptă şi nici lapte adulţi fiind. Acestea se datorează unor mutaţii la care a fost expusă specia umană. În cazul acesta nu e clar ce le-a produs, dar au coincis cu activitatea Soarelui şi au condus la evoluţie. Activitatea Soarelui nu a impactat doar evoluţia omului in trecut, ci se pare că o face şi in zilele noastre. Există o stranie corelaţie intre perioadele de maximă activitate solară şi unele activităţi umane precum revoluţiile, cuceririle şi descoperirile geografice. Unii cercetători de la observatorul astronomic din Cracovia au realizat o statistică in care se vede o corelaţie intre Soare şi evenimente precum declararea independenţei coloniilor americane de sub dominaţia britanică, revoluţia franceză, inlăturarea ţarului şi instaurarea comunismului in Rusia, revoluţia cubaneză, “primăvara de la Praga”, infinţarea sindicatului Solidaritatea din Polonia sau căderea comunismului. Se pare că activităţile umane tind să marcheze fluctuaţiile din activitatea Soarelui, la fel cum se invigorează zborul fluturilor de noapte in jurul lămpii atunci cȃnd o aprindem. Şi 2012-2013 este din nou o perioadă de maximă activitate solară…

Religiile şi filosofiile au incercat in toata istoria existenţei lor să explice sensul vieţii omului pe Pămȃnt. Poate că rolul vieţii in general, a tuturor formelor ei, este de a inregistra activitatea Soarelui şi de a o salva sub diferite forme – de la gene la civilizaţie (În slujba soarelui).

Cablajele comportamentului. Conexiunile dintre diverse zone ale creierului dictează ce stil de viaţă avem. Din datele privind conexiunile a rezultat că creierul bărbaţilor homo şi al femeilor hetero este mai sensibil la stimuli emoţionali, la stres şi anxietate. De altfel se ştie că femeile sunt de 2-3 ori mai expuse la tulburări afective decȃt barbaţii, iar incidenţa depresiei şi a tentativelor de suicid este crescută la bărbaţii homosexuali. Pe de altă parte, creierul bărbaţilor hetero şi al femeilor homo este mai atent la mediul din jur şi mai orientat spre acţiune – aşa numitele fight or flight reactions. Şi se ştie că bărbaţii dar şi femeile homo tind să fie mai agresivi. Cu alte cuvinte, la stres bărbaţii homo reacţionează mai uşor şi mai emotional, fie prin anxietate fie prin depresie, in timp ce bărbaţii hetero nu sunt chiar aşa sensibili, iar cȃnd reacţionează o fac mai activ, sau chiar agresiv. Aceste diferenţe anatomice sunt prezente la naştere, chiar şi la fetus deci trebuie să fie ceva legat de mecanismele care construiesc creierul. Cu toate acestea, se ştie că nu există o “genă” a homosexualităţii. Deci trebuie să fie altceva (Homosexualitatea – efect secundar al evoluţiei).

Licenţa de părinte. Acum cȃţiva ani se punea in parlamentul englez problema introducerii unei legi prin care cei care doreau să devină pentru prima dată părinţi să aibă obligaţia de a face un curs de parenting in urma căruia să primească un fel de licenţă prin care să li se dea dreptul să aibă copii. Dacă luau examenul. Dacă nu, să nu li se dea. Initiaţiva, incă neadoptată pȃnă in prezent, s-ar justifica – spuneau cei din partidul laburist iniţiatorii proiectului – prin numărul mare de copii abandonaţi, neglijaţi, abuzaţi, precum şi procentului ridicat al delicvenţei juvenile, toate puse pe socoteala proastei educaţii primite, in special de către cei din mediile defavorizate. Această idee dă apă la moară unor evoluţionişti care au observat că omul ar fi dezavantajat spre deosebire de animale cȃnd e vorba de creşterea progeniturilor. Adică, el are nevoie de sfaturi – fie ale celor mai in vȃrstă fie profesioniste (cum ar fi cursurile de parenting sau sfaturile pediatrului şi psihologului de copii) – pentru a-şi creşte corespunzător urmaşii, in timp ce animalele fac totul “din instinct”. Adică au scris in genele lor pachetul respectiv. Lucru in bună măsură adevărat. Dar se poate pune problema şi DE CE există această diferenţă, aş zice eu fundamentală? De ce fundamentală? O sa vedeţi unde ajungem cȃnd căutăm explicaţiile…(Copilăria – laborator de experienţe genetice).

Terapie emisferică. Ca şi evoluţii ale funcţiilor lor iniţiale, la om emisfera stȃngă este responsabilă de a genera sentimentul de “sens al vieţii”, iar o slabă activitate a ei este asociată cu depresia. Iar dreapta este responsabilă de a genera vigilenţă şi nevoie de control, o activitate prea ridicată a ei fiind asociată cu stresul şi anxietatea. De aceea oamenilor care suferă de simptome de depresie şi lipsă de motivaţie in viaţă le prinde bine o terapie care pune accentul pe a povesti cuiva sau in scris cum ii este viaţa şi de ce crede că este aşa, pe a-i oferi un sens, o explicaţie pentru ce se intȃmplă cu ea, dar şi pe rutine casnice (cum e să facă ordine), pe organizare (cum sunt planurile de viitor), pe reintoarcerea la lucruri şi persoane familiare, la familie, la locurile copilăriei, revederea filmelor preferate, re-ascultarea muzicii din adolescenţă şi chiar şi mȃncarea “ca la mama acasă”. Toate acestea “re-pornesc”emisfera stȃngă. Iar oamenilor stresaţi şi anxioşi le face bine antrenarea răspunsurilor comportamentale in situaţii noi, incerte, in care nu au controlul, sau terapia gen reţetă: “În situaţia X trebuie să faci …. şi să eviţi a face…” Şi repetarea acestora pȃnă devin rutine, adică trec in emisfera stȃngă (De ce trebuie să ştii evolutionism ca să scapi de depresie).

Chemistry-ul dintre noi. Am lăsat la urmă simţul feromonal. El nu are legătură cu mirosul, aşa cum aţi putea crede, deşi informaţia pătrunde prin nas. Doar că nu ajunge in centrul mirosului, ci intr-un organ numit vomeronazal. Feromonii sunt nişte molecule care transmit inconştient informaţii privind o groază de lucruri. Nu cum miroase cel de lȃngă tine, ci dacă este mai dominant sau mai servil, dacă este mai sociabil sau nu, dacă este mai stresat şi fricos sau mai relaxat, dacă este gay sau heterosexual. Este interesant că unele informaţii sunt chiar mai corect transmise prin aceste molecule, decȃt prin văz. Studiile realizate la University of Wroclaw din Polonia au arătat că feromonii impregnaţi in tricourile purtate 3 zile de nişte oameni şi mirosite apoi de alţii au fost un indicator mai exact privind trăsăturile de personalitate ale purtătorilor decȃt inregistrările video cu comportamentul acestora. Alte studii realizate la Monell Chemical Senses Center au arătat că feromonii conţin informaţii privind genele care controlează sistemul imunitar. Toţi avem acelaşi gene imunitare, dar nu toţi aceeaşi variantă a genei respective. E fascinant că ne simţim mai atraşi sexual dacă persoana de lȃngă noi de sex opus are gene diferite de ale noastre. De ce? Pentru că dacă am face copii impreună, ei ar avea un set mai complet de gene care gestionează imunitatea, care ar acoperi o gamă mai largă de amenintări. Acest senzor al capacităţii imunitare nu mai funcţionează insă dacă femeile iau anticoncepţionale, strict pe perioada cȃnd o fac. Asta explică de ce le plac un gen de bărbaţi cȃnd nu luau anticoncepţionalele şi alt gen, ulterior.  Feromonii sunt probabil cel mai important instrument de comunicare socială din lumea vie, de la viermi şi insecte şi pȃnă la om (O specie ignorantă şi indiferentă).

 

X şi …O. Ce e mai interesant (şi cu aplicaţii practice aş zice eu) e că atunci cȃnd un băiat moşteneşte inteligenţa, e posibil ca el să aibă inteligenţa bunicii şi nu a mamei. De ce bunica şi nu mama? Pentru că mama s-ar putea să nu aibă funcţională gena de pe cromozomul X moştenit de la mama ei pentru că ea moşteneşte şi un cromozom X de la tatăl ei (aşa cum am arătat mai sus), iar acesta poate afecta prin imprinting (vezi mai sus) cromozomul X moştenit de la mamă. Adică il inhibă şi se manifestă el in locul lui. Iar cȃnd femeia face un copil, ea poate să ii dea mai departe X-ul bun de la maică-sa sau X-ul rău de la taică-său. Dacă acest copil se naşte fată ea mai are o şansă (poate lua un X bun de la tată chiar dacă a avut ghinionul să il ia pe cel rău de la mamă) in schimb dacă este băiat şansele sunt mai mici, pentru că se bazează doar pe X-ul matern (Ce moştenesc copiii de la noi).

Orgasmul ca la şcoală. În ce priveşte orgasmul, există o groază de studii in ultima vreme. Astfel, se ştie că bărbaţii ajung mai repede acolo – cam in 10-12 minute – in timp ce femeile mai greu – cam după 20 de minute. De aceea multe pierd ocazia să il mai aibă. Apoi, odată declanşat, el durează mai mult la femei decȃt la bărbaţi ceea ce complică foarte mult viaţa celor care studiază fenomenul masculin cu instrumente de imagistică medicală. În plus, femeile pot avea şi orgasme multiple, in cazul in care nu ai apucat să il “prinzi” pe aparat pe primul dintre ele…Mai sunt şi alte diferenţe. Astfel, orgasmul la bărbaţi este strict dependent de senzaţiile pe care le simt in organul sexual, iar diferenţele dintre orgasmul obţinut prin masturbare nu este foarte diferit de cel obţinut prin act sexual (era şi un banc despre care e diferenţa dintre cele două, iar răspunsul era că nici una, doar că făcȃnd sex mai cunoşti lume). În creierul lor este foarte activat in timpul orgasmului cortexul somato-senzorial. În schimb la femei diferă semnificativ orgasmul obţinut prin act sexual, el fiind semnificativ mai intens decȃt cel obţinut prin masturbare. Creierul femeilor in timpul orgasmului diferă de al bărbaţilor, activarea in cortexul somato-senzorial fiind mai redusă decȃt la bărbaţi, iar in plus are loc o “decuplare” a lobului frontal precum şi a unor structuri limbice precum amigdala şi hipocampul. Cu alte cuvinte, ele sunt ca şi intr-un fel de transă, se rup de lume, nu mai simt frică, raţiune, iar calitatea orgasmului depinde de context, atmosferă, tipul partenerului, etc. Chiar şi de purtatul ciorapilor! Dacă au ciorapi in picioare se simt mai bine (!?). Iar cu cȃt orgasmul este mai intens şi şansele să rămȃnă insărcinate sunt mai mari. Ce au in comun cele două sexe? Orgasmul produce in zone de la baza creierului descărcare de dopamină similară cu cea obţinută de o doză de heroină. Practic pȃnă la un punct, orgasmul şi heroina sunt similare in creier, ceea ce explică caracterul de adicţie pe care il are sexul (dacă nu ştiaţi există “dependenţă de sex” ca şi tulburare psihică)( Ştiinţa sexului).