Ştiinţa sexului

The fuckin’ history. În epoca internetului şi a forward-ului pe mail, apar multe aşa-zise legende urbane. Una dintre ele este cea despre originea cuvȃntului FUCK. Se spune că in perioada ciumei din Evul Mediu se dorea ţinerea sub control a populaţiei oraşelor pentru a gestiona puţinele resurse existente. De aceea, ca să poţi face copii iţi trebuia aprobarea regelui. Iar fericiţii care o primeau afişau undeva la vedere inscripţia “Fornicating Under Consent of the King”, prescurtată F.U.C.K.. De fapt, asta este o poveste apărută in anii ’90. Se ştie cu certitudine că acronimele au apărut in limba engleză doar in secolul XX, iar cuvȃntul fuck a intrat in limba engleză in secolul XV, provenit cel mai probabil din limbile germanice – germană, olandeză, norvegiană sau suedeză – unde existau cuvinte asemănătoare. Şi in limba latină exista o variantă, dar ea este mai apropiată de … cuvȃntul similar din limba romȃnă.

 

Sex drive (s). Sexul a trezit interesul intotdeauna, şi de asta el vinde cel mai bine. Toţi cei din presă ştiu că dacă vrei să vinzi o revistă trebuie să pui poze cu sex. Pozele cu femei dezbrăcate vȃnd mai bine decȃt cele cu bărbaţi, iar cele cu blonde dezbrăcate mai bine decȃt cele cu brunete. De ce? Pur şi simplu pentru că creierul bărbaţilor este mai programat să caute imagini sexuale decȃt cel al femeilor. De aceea, ei sunt mai mari consumatori de pornografie. Acum cȃţiva ani, cei din industria pentru adulţi s-au gȃndit să extindă piaţa, creȃnd site-uri doar cu femei, fie solo fie lesbiene, sperȃnd să atragă in acest fel şi femeile. Dar in loc să cȃştige publicul feminin, tot bărbaţii s-au dovedit principalii consumatori şi pentru acestea. Există mitul cum că in general doar bărbaţii sunt interesaţi de sex iar femeile sunt mai pasive, chiar indiferente. Realitatea este că ambele sexe sunt interesate, doar că se manifestă diferit. Bărbaţii sunt mai interesaţi de nuditate şi sex explicit, in timp ce femeile sunt excitate de statutul, abilităţile şi puterea bărbaţilor mai mult chiar decȃt de aspectul fizic (mai puţin de 8 martie cȃnd vin Chippendales). Dar există şi femei foarte doritoare de sex pur, dacă posedă mai mult testosteron sau estrogen. În general mutaţii ale genelor care produc receptori ai oxitocinei, vasopresinei, dopaminei dar şi a unei enzime care arde catecolaminele in sinapse predispun oamenii la a face sex mai devreme şi mai des. Apoi, bărbaţii sunt interesaţi de sex cam tot timpul, in timp ce femeile sunt mai deschise in special in timpul ovulaţiei, adică prin ziua a 14-a după ciclu. De fapt, există două vȃrfuri de activitate, atȃt in ziua a 7-a cȃt şi in a 14-a creierul lor fiind foarte sensibil la stimuli recompensatori. Hormonul sexual estrogen este ridicat in această perioadă şi influenţează secreţia de dopamină, ceea ce stimulează explorarea, asumarea riscurilor şi căutarea de senzaţii (chiar şi la consum de droguri sunt mai deschise!). E interesant că şi genul de bărbaţi preferaţi se modifică in funcţie de ovulaţie, majoritatea femeilor preferȃnd bărbaţi mai “macho”in această perioadă. Este bine de ştiut că in zilele chiar dinaintea ciclului, creierul femeilor este mult mai receptiv la stimuli negativi, de unde şi manifestările de tip “PMS”.

 

Orgasmul ca la şcoală. În ce priveşte orgasmul, există o groază de studii in ultima vreme. Astfel, se ştie că bărbaţii ajung mai repede acolo – cam in 10-12 minute – in timp ce femeile mai greu – cam după 20 de minute. De aceea multe pierd ocazia să il mai aibă. Apoi, odată declanşat, el durează mai mult la femei decȃt la bărbaţi ceea ce complică foarte mult viaţa celor care studiază fenomenul masculin cu instrumente de imagistică medicală. În plus, femeile pot avea şi orgasme multiple, in cazul in care nu ai apucat să il “prinzi” pe aparat pe primul dintre ele…Mai sunt şi alte diferenţe. Astfel, orgasmul la bărbaţi este strict dependent de senzaţiile pe care le simt in organul sexual, iar diferenţele dintre orgasmul obţinut prin masturbare nu este foarte diferit de cel obţinut prin act sexual (era şi un banc despre care e diferenţa dintre cele două, iar răspunsul era că nici una, doar că făcȃnd sex mai cunoşti lume). În creierul lor este foarte activat in timpul orgasmului cortexul somato-senzorial. În schimb la femei diferă semnificativ orgasmul obţinut prin act sexual, el fiind semnificativ mai intens decȃt cel obţinut prin masturbare. Creierul femeilor in timpul orgasmului diferă de al bărbaţilor, activarea in cortexul somato-senzorial fiind mai redusă decȃt la bărbaţi, iar in plus are loc o “decuplare” a lobului frontal precum şi a unor structuri limbice precum amigdala şi hipocampul. Cu alte cuvinte, ele sunt ca şi intr-un fel de transă, se rup de lume, nu mai simt frică, raţiune, iar calitatea orgasmului depinde de context, atmosferă, tipul partenerului, etc. Chiar şi de purtatul ciorapilor! Dacă au ciorapi in picioare se simt mai bine (!?). Iar cu cȃt orgasmul este mai intens şi şansele să rămȃnă insărcinate sunt mai mari. Ce au in comun cele două sexe? Orgasmul produce in zone de la baza creierului descărcare de dopamină similară cu cea obţinută de o doză de heroină. Practic pȃnă la un punct, orgasmul şi heroina sunt similare in creier, ceea ce explică caracterul de adicţie pe care il are sexul (dacă nu ştiaţi există “dependenţă de sex” ca şi tulburare psihică).

 

 

Make love, not war. În mod traditional, mai ales in cultura noastră, sexul este considerat ceva promiscuu, murdar, un rău necesar, ceva care ne leagă de animale. Trecȃnd pe lȃngă detaliul că fără sex am dispare ca specie, sexul este una dintre cele mai puternice leacuri naturale. Ca paranteză la ce am spus adineauri, este amuzant cȃt de ipocrită e specia umană – o scenă de sex este văzută ca ceva murdar in timp ce o crenguţă inflorită primăvara este un simbol al purităţii. Oamenii uită că au invăţat la biologie că ăsta este modul prin care plantele se inmulţesc, deci e tot un fel de sex. Diverse studii au demonstrat că sexul scade colesterolul, scade hormonii de stres, creşte imunitatea, ajută sistemul cardio-vascular, prelungeşte viaţa, este un antinevralgic natural, un somnifer natural, scade anxietatea, previne cancerul de prostată şi chiar generează noi neuroni. So, fuck!

Zona din creier unde lucrurile fac sens

Creierul corigent la psihologie. Oamenii tind să vadă funcţionarea creierului precum a unui briceag elveţian – fiecărei funcţii ii este designată o zonă specifică. La orele de psihologie se invaţă că există zone in creier desemnate special pentru fiecare proces psihic. Astfel, gȃndirea ar avea loc in lobul frontal, atenţia in cel parietal, percepţia vizuală in occipital, memoria in hipocamp şi emoţiile in amigdală. Tot mai multe studii din neuroştiinţe insă contestă acest mod de a organiza funcţiile creierului după modelul capitolelor din cartea de psihologie.

 

Zona din creier care ne dă sensul. În cadrul acestui curent “contestatar” se incadează şi studiul realizat de noi, pe care il prezint in continuare. Astfel, folosind RMN-ul, am vrut să verificăm unde in creier are loc procesarea unei figuri ambigue (vezi ca exemplu figura de mai sus), care l-a prima vedere nu spune nimic, dar care are informaţie cu sens ascunsă undeva in ea. De asemenea, am vrut să vedem prin ce diferă creierul oamenilor care sunt buni la a vedea sensul ascuns in aceste  figuri, de al celor care nu sunt buni. Spre surpriza unora, am descoperit că zonele din creier care ne ajută să descifrăm o imagine ambiguă nu sunt cele responsabile de văz sau de analiză raţională, ci sunt cele care in mod tradiţional sunt considerate ca “sediul memoriei” – adică hipocampul şi alte structuri cu care se invecinează.  Cei buni la a vedea sensul reuşesc să işi activeze hipocampul in timp ce ceilalţi nu. Hipocampul este o structură de forma unui căluţ de mare (in greacă hippocampus inseamnă cal de mare) aflată inăuntrul creierului in dreptul urechii.

 

Cauza anxietăţii. Deci hipocampul nu este doar un “sediu al memoriei” ci este implicat şi in felul in care percepem lumea din jur, fiind fundamental in modul in care  dăm sens lucrurilor, mai ales in situaţii ambigue, interpretabile. Alte studii găsiseră că această zonă din creier – care este strȃns legată de amigdală – este afectată la oamenii anxioşi. Iar aceşti oameni se ştie că se simt inconfortabil in situaţii noi, nefamiliare, de incertitudine, in care nu primesc feedback, sau nu ştiu ce s-a intȃmplat cu ceva important. Aceste situaţii le declanşează anxietate. Se pare că această reacţie anxioasă este dată şi de incapacitatea creierului de a descifra aceste situaţii, de a vedea sensul şi a le transforma in ceva controlabil.

 

 

Grădiniţa de neuroni. La ce ar folosi asemenea descoperiri? Se ştie că hipocampul este una dintre puţinele zone din creier unde apar neuroni noi, pe tot parcursul vieţii (vezi procesul in imaginea de mai sus). Acest proces este insă foarte accentuat in copilărie. Iar de generarea acestor noi neuroni depinde abilitatea noastră de a ne proteja de anxietate şi stres. De asemenea, generarea de noi neuroni se ştie că este stimulată de expunerea la nou, de explorare, de interacţiunea cu persoane necunoscute. Aşadar, dacă aveţi un copil timid, fricos, cel mai bun medicament este să il expuneţi la nou, la interacţiuni cu străinii, să il incurajaţi să exploreze, să se orienteze singur, să improvizeze instrumente cu care să se descurce in situatii noi, să interpreteze sensul lumii necunoscute din jur. Acest sfat nu este doar pentru copii. Şi la adulţi se aplică aceeasi reţetă. Un stil de viaţă plin de rutine şi obişnuinţe vă predispune la a fi mai stresaţi atunci cȃnd vă confruntaţi cu noul, cu schimbarea, cu lucrurile diferite. Antrenaţi-vă hipocampul şi vă veţi bucura de avantajele noilor neuroni.

Ce moştenesc copiii de la noi?

Oamenii sunt foarte preocupaţi de ce lasă in urma lor iar copiii sunt pentru majoritatea o moştenire fundamentală, peste ce realizează profesional sau in alte domenii. Multora copiii le definesc sensul vieţii. De aceea sunt foarte atenţi care anume dintre trăsăturile lor ajung la copii. Dacă ar putea şi controla asta, ar fi perfect. Doar că asta nu se poate. Sau se poate?

Moştenirea părintească. Genele există in perechi, una de la tată şi una de la mamă. De cele mai multe ori cele două variante sunt la fel de active. Totuşi, cu totul alta stau lucrurile cu genele care suferă procesul de “imprinting”. Ele poartă o etichetă biochimică care exprimă originea lor parentală şi determină dacă sunt active sau nu in celulele copilului. Unele asemenea gene sunt active doar dacă provin de la mamă altele dacă provin de la tată. Cercetătorii de la Cambridge au găsit dovezi că in creierul şoarecilor genele provenite de la mamă contribuie mai mult la dezvoltarea zonelor responsabile de gȃndire, autocontrol şi planificare in timp ce genele provenite de la tată contribuie mai mult la dezvoltarea hipotalamusului, amigdalei şi altor structuri ale creierului limbic – responsabile de comportamente esenţiale supravieţuirii precum sexul, alimentaţia şi agresivitatea. De asemenea, şoarecii manipulaţi genetic care au active doar genele provenite de la mamă au creierul mai mare, in timp ce şoarecii care au active doar genele provenite de la tată au corpul mai mare. Cum de apar asemenea “favoritisme” in codul nostru genetic?

 

24.000 de gene pe 23 de cromozomi. Dacă nu mai vă aduceţi aminte de la biologie, oamenii au 23 de cromozomi. 22 sunt la fel atȃt la barbaţi cȃt şi la femei. Perechea a 23-a e mai specială. Ei sunt aşa-numiţii cromozomi sexuali. Bărbaţii au o combinaţie de cromozomi XY iar femeile au combinaţia XX. Cromozomul Y este cel mai mic cromozom şi are cele mai puţine gene. Astfel, in timp ce cromozomul X are la om 1500 de gene, cromozomul Y are 350. Iar dintre acestea doar 78 se ocupă cu a produce proteine (adică jobul normal al unei gene), restul fiind inactive sau avȃnd rol de a regla alte gene (acestea se numesc pseudogene). Pe cromozomul Y există gena SRY care dă embrionului sexul masculin, fiind responsabilă de dezvoltarea gonadelor (adică glandelor sexuale) şi secreţia de testosteron. Dintre toate speciile cangurul are cele mai puţine gene pe cromozomul Y, una singură – pe SRY. În afară de gonade cromozomul Y mai are gene care se manifestă in corp şi aproximativ 20% din gene care se exprimă in creier. În creier, cromozomul Y se ocupă in special de zone mai primitive precum amigdala şi hipotalamusul. Dintre bolile genetice care ţin de genele de pe acest cromozom sunt ADHD, autismul, schizofrenia şi comportamentul antisocial. În ce priveşte retardul mental, cele mai multe cauze ţin insă de gene de pe cromozomul X. Inteligenţa umană este in cea mai mare  parte transmisă de la o  generaţie la alta prin cromozomul X. Pe acesta se pare că sunt aproximativ 150 de gene legate de inteligenţa generală, şi in mod clar este răspunzător de inteligenţa verbală. Acum să vedem cum se transmit mai departe cromozomii sexuali. Dacă copilul este băiat el are obligatoriu cromozomul Y de la tată, iar cel X de la mamă. Dacă este fată ea va moşteni un X de la mamă şi un altul de la tată. Deci băieţii moştenesc inteligenţa pe linia mamei in timp ce fetele, au şanse egale să o ia de la mamă sau de la tată.

 

X şi …O. Ce e mai interesant (şi cu aplicaţii practice aş zice eu) e că atunci cȃnd un băiat moşteneşte inteligenţa, e posibil ca el să aibă inteligenţa bunicii şi nu a mamei. De ce bunica şi nu mama? Pentru că mama s-ar putea să nu aibă funcţională gena de pe cromozomul X moştenit de la mama ei pentru că ea moşteneşte şi un cromozom X de la tatăl ei (aşa cum am arătat mai sus), iar acesta poate afecta prin imprinting (vezi mai sus) cromozomul X moştenit de la mamă. Adică il inhibă şi se manifestă el in locul lui. Iar cȃnd femeia face un copil, ea poate să ii dea mai departe X-ul bun de la maică-sa sau X-ul rău de la taică-său. Dacă acest copil se naşte fată ea mai are o şansă (poate lua un X bun de la tată chiar dacă a avut ghinionul să il ia pe cel rău de la mamă) in schimb dacă este băiat şansele sunt mai mici, pentru că se bazează doar pe X-ul matern.

Natura joacă murdar. Datorită acestui gambling genetic, bărbaţii statistic vorbind tind să posede niveluri de inteligenţă extreme – adică foarte ridicate sau foarte scăzute – in timp ce femeile se incadrează mai la mijlocul curbei lui Gauss. Deci, dacă tu ca bărbat iţi doreşti să faci un băiat (aşa cum vor majoritatea), ai grijă ca viitoarea soţie şi mai ales mama soţiei să fie deştepte. Deşi bărbaţii nu apreciază din cale-afară inteligenţa la femei ci sunt atraşi de alte caracteristici, cred că ar avea un motiv serios să se căsătorească cu o femeie deşteaptă. E interesant insă cum Natura a găsit ingenios să dea o şansă şi prostiei, setȃnd atracţia sexuală a bărbaţilor după alte criterii. Nimeni nu ştie de ce, dar se pare că asta e democraţia Naturii – toate genele au dreptul să se perpetueze. Însă dacă te căsătoreşti cu o proastă doar pentru că arată bine şi faci copii tȃmpiţi, să nu spui că nu ai fost avertizat!  

O specie ignorantă şi indiferentă

În general toată lumea consideră că avem 5 simţuri, iar dacă am avea un al şaselea el ar trebui să fie ceva special, de genul celui din filmul cu Bruce Willis. Adică să vezi şi să vorbeşti cu fantome sau să ai alte puteri supranaturale. Inclusiv oamenii care se consideră cu pregătire folosesc sintagma “cele 5 simţuri” intărind această convingere. Adevărul este că dacă un al şaselea simţ i-ar acorda cuiva asemenea puteri, nu prea ar avea motive să fie fericit. Pentru că ar fi o persoană cu un handicap enorm. Asta din cauză că i-ar lipsi vreo 10 simţuri de bază.

 

Al 14-lea simţ. De fapt avem cel puţin 14 simţuri, descoperite pȃnă acum. Pe lȃngă cele 5 “clasice” adică văz, auz, gust, miros şi pipăit, mai avem simţul feromonal, cel al luminii albastre, cel termic, cel kinestezic, senzorii care percept dilatarea plămȃnilor, simţul durerii, cel al echilibrului, cel visceral şi simţul chimic. Cum adică “simţul chimic”? Păi cel care percepe nivelul de CO2 din sȃnge şi se prinde că te sufoci. Tot el simte nivelul glucozei din sȃnge şi iţi spune cȃnd ţi-e foame. Fără astea două nu ai putea să trăieşti. Apoi cel visceral iţi spune că ţi s-a umflat stomacul deci eşti sătul, iar fără cel kinestezic nu ai putea să inveţi mişcări pentru că el coordonează muşchii şi articulaţiile. Apropo de mişcări, nu ai putea merge in picioare fără simţul echilibrului. Ai invăţat despre el, de fapt, in clasa a XI-a la biologie. Ţi se spunea acolo că el este localizat in urechea internă (mai ştii otoliţii de calciu?). El este cel care sesizează acceleraţia gravitatională a Pămȃntului şi astfel iţi spune dacă eşti cu capul in jos chiar dacă eşti legat la ochi şi nu poţi vedea in ce poziţie stai. De altfel, cu el te distrezi cȃnd te dai in roller-coster in parcul de distracţii. Cȃt despre simţul durerii, ce să mai zic. Cȃte ai mai păţi dacă nu ai avea simţul ăsta…..Este interesant că zonele din creier care se ocupă cu a sesiza conştient durerea sunt aceleaşi care răspund la pierderea cuiva drag sau la feedback-ul negativ pe care il primim de la cineva. Iar in aceste situaţii trimite semnale către sistemul imunitar care declanşează inflamaţii, la fel ca atunci cȃnd ne lovim.

 

I feel blue. Apoi pomeneam despre simţul luminii albastre. Separat de văz. Şi nu este o greşeală. Acest simţ il au şi persoanele nevăzătoare care nu au funcţional centrul văzului din creier. Asta pentru că nervul care transmite informaţii privind lungimea de undă a culorii albastre din spectrul luminos nu merge in centrul văzului ci in hipotalamus. Aici el contribuie la reglarea unor funcţii ale organismului precum ritmul circadian (ciclul noapte/zi), termoreglarea şi alte funcţii metabolice. El practic alimentează ceasul intern al organismului care ne spune cȃnd să fim somnoroşi şi cȃnd alerţi, şi o face prin intermediul a doi hormoni – melatonina şi serotonina. Mai concret, ajută ca pe timpul zilei să se inhibe melatonina care ne face somn şi să se secrete serotonina. Devii conştient de aceste mecanisme dacă mergi in America cu avionul. Atunci, şi mai ales la intoarcere, experimentezi ce se numeşte “jet lag” – adică ţi se dă somnul peste cap, pentru că ceasul organismului se dă peste cap. La fel, dacă mergi in ţările scandinave şi iţi petreci iarna polară acolo, rişti să faci depresie sezonieră. Datorită lipsei luminii albastre din perioada aceea. Iar ca terapie, ţi se recomandă terapia prin lumină (dă pe Google “light therapy”).

Chemistry-ul dintre noi. Am lăsat la urmă simţul feromonal. El nu are legătură cu mirosul, aşa cum aţi putea crede, deşi informaţia pătrunde prin nas. Doar că nu ajunge in centrul mirosului, ci intr-un organ numit vomeronazal. Feromonii sunt nişte molecule care transmit inconştient informaţii privind o groază de lucruri. Nu cum miroase cel de lȃngă tine, ci dacă este mai dominant sau mai servil, dacă este mai sociabil sau nu, dacă este mai stresat şi fricos sau mai relaxat, dacă este gay sau heterosexual. Este interesant că unele informaţii sunt chiar mai corect transmise prin aceste molecule, decȃt prin văz. Studiile realizate la University of Wroclaw din Polonia au arătat că feromonii impregnaţi in tricourile purtate 3 zile de nişte oameni şi mirosite apoi de alţii au fost un indicator mai exact privind trăsăturile de personalitate ale purtătorilor decȃt inregistrările video cu comportamentul acestora. Alte studii realizate la Monell Chemical Senses Center au arătat că feromonii conţin informaţii privind genele care controlează sistemul imunitar. Toţi avem acelaşi gene imunitare, dar nu toţi aceeaşi variantă a genei respective. E fascinant că ne simţim mai atraşi sexual dacă persoana de lȃngă noi de sex opus are gene diferite de ale noastre. De ce? Pentru că dacă am face copii impreună, ei ar avea un set mai complet de gene care gestionează imunitatea, care ar acoperi o gamă mai largă de amenintări. Acest senzor al capacităţii imunitare nu mai funcţionează insă dacă femeile iau anticoncepţionale, strict pe perioada cȃnd o fac. Asta explică de ce le plac un gen de bărbaţi cȃnd nu luau anticoncepţionalele şi alt gen, ulterior.  Feromonii sunt probabil cel mai important instrument de comunicare socială din lumea vie, de la viermi şi insecte şi pȃnă la om.

Relevantul pus in discuţie. Este surprinzător şi şocant pentru specia umană că ştie mai multe despre poeziile vreunui poet mort acum 200 de ani sau lista completă a celor care au cȃştigat campionatul de fotbal decȃt ştie despre propriul organism. Majoritatea copiilor de azi au auzit de personaje fictive din nuvelele scrise la inceputul secolului XX dar nu au habar cȃte simţuri au. Din invăţămȃntul nostru ies copii care intrebaţi care este diferenţa dintre ignoranţă şi indiferenţă, răspund: Nu ştiu şi nu-mi pasă.