Despre plăcerile evoluţiei

V-aţi întrebat vreodată ce au în comun filmele preferate, adicţiile, viruşii şi evoluţia? Acest post are îşi propune să dezvăluie CINE SUNTEM şi DE CE suntem cine suntem.

Video: Michael Shermer - Why do people believe weird things

Convingerile şi echilibrul vieţii. Cu toţii avem convingeri. Suntem siguri că există Dumnezeu, că Barcelona e cea mai tare echipă din lume, că avem mai mult umor decât ardelenii sau suntem mai harnici decât moldovenii. Ne place să ne gândim la ele când avem nevoie de un reper, de un echilibru, ne place să ni le exprimăm şi ne frustrează când nu ne sunt luate în serios, sau sunt contrazise de către alţii. Recent am fost martori la ce poate conduce încrâncenarea dată de convingerile politice. La fel, avem şi exemplul sinucigaşilor din convingeri religioase, a băţăilor dintre fani la fotbal sau a veşnicilor dispute pe tema ţiganilor. Probabil că unii văd convingerile ca pe ceva bun, alţii ca pe ceva rău, iar unii – găsind calea de mijloc – spun că daunătoare sunt doar cele extreme care te conduc la a face rău altora sau ţie însuţi. Dar nu despre asta vreau să vorbesc – dacă sunt “bune” sau “rele”. Vreau să vorbesc despre CE SUNT ELE, de fapt.

Adicted to beliefs. Mai întâi că ele au ceva în comun, indiferent că este vorba despre cele politice, culturare, religioase sau ale vieţii de zi cu zi. Studiile realizate la University of California L.A. au găsit că TOATE îşi au “sediul” în aceeasi parte a creierului. Asta nu ar fi poate ceva suprinzator, dar acea parte se ocupă şi de droguri! Şi de orice lucru care ne face plăcere. Deci, lucrurile în care credem sunt un fel de ADICŢII? Şi de fiecare dată când ni se confirmă o convingere este ca şi cum am fi primit nişte bani, sau un cadou? Cea mai tare convingere este cea care explică cât mai multe dacă nu totul. De aceea Dumnezeu este convingerea ideală. Apoi, se pare că dacă o convingere proprie ne este explicată, la un moment dat, ea tinde să se devalorizeze. De aceea fugim de explicaţii ştiinţifice şi le preferăm pe cele miraculoase, mistice sau măcar tradiţionale. E celebru un studiu realizat în State care explica mecanismele biologice ale dragostei. Reacţia a fost în general una negativă, chiar oameni din Congresul SUA afirmând că americanii nu doresc să afle rezultatele lui (parcă şi Lucian Blaga ne spunea să nu distrugem “corola de minuni a lumii”). Sau – şi mai bizar – reactia de dezamăgire şi neîncredere a lui Sting când a văzut la RMN ce se întâmplă în creierul lui când compune o melodie (într-un documentar de pe Discovery).

De ce suntem fani. Aici e ceva care ne trimite cu gândul la învăţare. Ţinem cu dinţii la lucrurile pe care noi le-am învăţat, în felul nostru. Gândiiţi-vă cum ne bucurăm când ne întâlnim cu lucruri pe care le ştiam dar nu le-am văzut de mult. De aceea tindem să ne întoarcem în locurile preferate. Sau la filmele preferate sau la muzica căreia îi suntem FANI. Apoi gândiţi-vă cât de fascinaţi sunt oamenii de celebrităţi. Cum plâng că au văzut-o pe Lady Gaga. Memoriile noastre parcă îşi cer drepturile şi ne împing să le căutăm sursa în lumea din afara. Parcă sunt un Windows care îşi cere mereu UP-DATE-ul! V-aţi întrebat vreodată de ce? Cercetătorii de la College de France din Paris şi de la Univ. of Arizona au descoperit că de fiecare dată când ne amintim ceva, amintirea respectivă intră într-o formă “labilă” şi poate fi rescrisă. Memoriile noastre se hrănesc cu informaţiile din mediu care seamănă cu ele. De altfel, de aceea nu putem învăţa decât lucruri care seamănă cu ceea ce ştim deja. E ca şi cum am face adicţie de amintirile noastre şi le-am căuta sursa la fel cum îşi caută fumătorul ţigările după o pauză îndelungată.

Construiţi de către viruşi. Dar abia acum se îngroaşă gluma. Când ne uităm la mecanismele învăţării, ajungem să spunem: “oare convingerile mele, sunt chiar ale mele?” Studiile realizate de cercetori de la mai multe universităţi (Univ. of California Irwine, Univ. of Queensland, Salk Institute for Biological Sciences) au descoperit că în învăţare sunt implicate nişte molecule care la origine sunt VIRUŞI. Da viruşi! De fapt se numesc retroviruşi (sau HERVs), sunt de mult în ADN-ul nostru, şi sunt responsabili de crearea a jumătate din genele noastre. Ei sunt mult mai numeroşi în creier decât în orice organ, şi aici sunt aglomeraţi în zonele care se ocupă de învăţare. Cum are loc învăţarea? Seamănă cu cotropirea unei ţări: informaţia pune stăpânire pe genele din neuronii care o procesează, iar acei neuroni devin astfel sclavii ei: ajung dependenţi de ea şi vor căuta în permanenţă să o protejeze, dar şi să “înghită” mai multă informaţie de tipul respectiv. Să ne gândim la convingeri: cum ne simţim când ne sunt confirmate sau completate, şi cum ne simţim când ne sunt negate? Se numeşte foarte sugestiv “IMUNITATE COGNITIVA” pentru că seamănă cu imunitatea pe care o dobândim la viruşi prin vaccinare. Nu întâmplător sunt foarte puternice legăturile dintre sistemul nervos şi cel imunitar…

Evoluţia şi noile plăceri. Partea bună abia acum urmează. Se pare că bombardarea cu informaţie a creierului nu doar modifică genele lui, ci parte din aceste modificări se transmit copiilor noştrii! Se numeşte EPIGENETICA şi este cea mai revoluţionară parte a biologiei. Ea ne arătă pe viu mecanismul evoluţiei. În general noi vedem evoluţia ca fiind sinonimă cu progresul, cu “mai binele”. Dar în realitate, lucrurile stau altfel – evoluţia înseamnă creare de diversitate în sistemele vii care procesează informaţie. Informaţie nu înseamnă doar poezii, ci şi mâncare, oxigen, bacterii, şi tot ce e în jur. Evoluţia înseamnă adaptarea genelor şi chiar apariţia de noi gene capabile să facă ceva nou, diferit. Deci putem spune că învătarea conduce la evoluţie. Dar cum prin învătare dobândim adicţii, putem concluziona că adicţia favorizează evoluţia iar evoluţia conduce la adicţii tot mai diverse. Şi şobolanii fac adiţie de droguri sau dulciuri, dar oamenii au dobândit adicţii noi – de jocuri video, de internet, de TV sau de slot-machines. Evoluţia ne face să inventăm lucruri cărora le cădem pradă. Acestea ne dictează viaţa şi ne fac să fim convinşi că avem nevoie de ele pentru a fi fericiţi. Istoria naturală şi evoluţia speciilor este un lung război al adicţiilor. La oameni el se manifestă ca un război al CONVINGERILOR.