De ce trebuie să ştii evoluţionism ca să scapi de depresie

Omul şi emisferele lui. Toţi ştiţi că limbajul este găzduit de către emisfera stȃngă şi că emisfera dreaptă se ocupă de relaţii spaţiale, că ea procesează intreaga scenă, vede the big picture. Iar prin contrast, emisfera stȃngă tinde să se focuseze pe aspecte locale, pe detalii. Totuşi cȃţi v-aţi pus intrebarea “de ce avem o mȃnă preferată, de regulă dreapta”? Pȃnă nu demult idea general acceptată era că limbajul, dominanţa mȃinii drepte şi capacitatea de a invăţa relaţii spaţiale (care stă la baza geometriei şi arhitecturii) sunt ceva ce definesc strict specia umană. Erau toţi convinşi că animalele nu pot avea nici un fel de specializare emisferică in creierul lor “primitiv”. Oamenii de ştiinţă incropiseră chiar o poveste care explica cum am ajuns să folosim predominant mȃna dreapta, şi cum asta a dus chiar la apariţia limbajului. Astfel, era un consens general că dominanţa mȃinii drepte a evoluat din momentul in care strămoşii omului au inceput să folosească unelte, acum 2,5 milioane de ani. Această dominanţă a mȃinii drepte se credea că a stat la baza dezvoltării limbajului. Se credea că emisfera stȃngă şi-a adăugat la “repertoriul”  de acţiuni manuale şi limbajul semnelor, pe care l-a convertit ulterior in vorbire aşa cum o ştim acum. Deci ideea era că vorbirea a evoluat dintr-o funcţie recentă a creierului, specifică omului - utilizarea uneltelor. Totul părea logic. Doar că logic nu este suficient pentru a fi şi adevărat.

       Vechiul de stȃnga, noul de dreapta. Date recente indică o cu totul altă poveste. Specializarea emisferică pe care o găsim la om este prezentă la toate vertebratele, ea fiind “inventată” acum 500 de milioane de ani. Emisfera stȃngă a creierului oricărei vertebrate s-a specializat iniţial pentru a controla stereotipiile comportamentale pe care trebuiau să le facă animalele in situaţii obişnuite, familiare – mȃncatul, mersul. Prin contrast, emisfera dreaptă s-a specializat de la inceput in detectarea şi răspunsul la stimuli noi, nefamiliari şi neaşteptaţi. Ea preia controlul in situaţiile potenţial periculoase care necesită o reacţie rapidă – cum ar fi apropierea unui prădător, in restul timpului, comportamentul fiind sub controlul emisferei stȃngi. Deci emisfera stȃngă a evoluat pentru a fi responsabilă de comportamente motivate intern, dintr-o dorinţă personală, in timp ce emisfera dreaptă pentru a fi responsabilă de comportamente motivate de factori externi. Funcţii complexe ale oamenilor precum limbajul, producerea şi folosirea uneltelor, recunoaşterea feţelor şi altele sunt evoluţii ale acestor două specializări iniţiale. Zonele limbajului din creier au evoluat dintr-o specializare mai primitivă a emisferei stȃngi şi anume cea de comunicare, fie ea vocală sau nu. Dar această evoluţie nu a apărut doar la oameni, aşa cum s-ar crede. S-a descoperit că la păsări emisfera stȃngă este responsabilă de cȃntat. La foci, cȃini şi maimuţe ea se ocupă de procesarea sunetelor produse de membrii aceleiaşi specii. Însă in timp ce emisfera stȃngă se ocupă de comunicarea de rutină, emisfera dreaptă se ocupă de tonul emoţional, de sunetele emise pe fondul unor emoţii.

 

 

            Limbajul non-verbal şi alte antichităţi. Tindem să gesticulăm din mȃnă atunci cȃnd vorbim la telefon, deşi interlocutorul nu ne poate vedea. Deci acest limbaj non-verbal nu ne ajută in acel moment in comunicare. Asta se intȃmplă pentru că gesticularea din mȃnă in scop de comunicare este adȃnc implantată in istoria speciei. Mai precis 40 de milioane de ani de adȃnc. Toate vertebratele – peşti, reptile, broaşte, păsări sau mamifere – tind să işi folosească partea dreaptă a corpului şi capului pentru a se hrăni. Apoi, nu doar oamenii tind să folosească mȃna dreaptă cȃnd folosesc unelte sau alte obiecte, ci şi cimpanzeii. În plus, atȃt aceştia cȃt şi gorilele folosesc mȃna dreaptă pentru comunicare non-verbală, făcȃnd semne cu mȃna, capul şi gura. Studiile realizate la University of Provence din Franţa au descoperit asemenea folosinţă a mȃinii drepte chiar şi la babuini, ceea ce sugerează că folosirea mȃinii drepte in scop de comunicare a apărut aproximativ acum 40 de milioane de ani cȃnd a trăit un strămoş comun al babuinilor şi maimuţelor mari dar şi al hominidelor (adică al omului primitiv).

 

 

            Prioritatea de stȃnga. Se ştie că peştii, broaştele, păsările şi mamiferele, toate reacţionează mai rapid la prădătorii care apar din partea stȃngă a cȃmpului lor vizual (procesat de către emisfera dreaptă) decȃt la cei care apar din partea dreaptă (procesată de emisfera stȃngă). Cercetătorii de la Washington University din St. Louis au descoperit că oamenii au un sistem de atenţie in emisfera dreaptă care este sensibil la stimuli neaşteptaţi (vezi figura de mai jos), sau cu alte cuvinte, stimuli care spun: “Atenţie pericol!”. Existenţa acestui tip de atenţie explică de ce in experimentele de laborator oamenii tind să răspundă mai rapid la stimuli neaşteptaţi cu mȃna lor stȃngă (controlată de emisfera dreaptă) decȃt cu mȃna dreaptă (controlată de emisfera stȃngă). Dacă aţi făcut şcoala de şoferi poate aţi observat că tindeaţi inconştient să trageţi mai mult de volan spre stȃnga atunci cȃnd eraţi tensionaţi mai la inceputul orelor şi din cauza asta nu vă păstraţi banda.

 

Omul impotriva naturii. Într-o vreme exista un curent de opinie – in special in cursurile de dezvoltare personală - care prezenta creierul ca două jumătăţi ale aceluiaşi măr, care trebuiau antrenate ca să lucreze impreună cȃt mai similar. Adică să nu mai existe funcţii ale emisferei stȃngi sau drepte ci o sinergie care ar fi produs omul perfect, creativ şi echilibrat. În cadrul acestei mişcări s-a situat şi antrenarea oamenilor pentru a fi ambidextrii (adică să se folosească la fel de bine de ambele mȃini). Studiile insă au demonstrat că această practică nu are efecte benefice, ba chiar dimpotrivă, poate dăuna creierului. Într-o sinteză a studiilor realizate pe această temă, cercetătorii de la University of Auckland din Noua Zeelandă au căutat să vadă dacă există vreun avantaj la copiii care se nasc ambidextrii. Spre surpriza lor au găsit exact contrariul.  Astfel, diverse studii realizate prin Anglia, Suedia şi alte ţări descoperiseră că cei născuţi ambidextrii sunt mai predispuşi la a fi bȃlbȃiţi, la a avea probleme la citit, deficit de atenţie şi in general performanţă şcolară mai slabă decȃt copiii născuţi dreptaci sau stȃngaci. Realizȃnd la rȃndul lor o cercetare similară, cei din Auckland au găsit că aceşti copii sunt mai slabi la matematică, la reamintirea memoriilor şi la raţionament logic. Deci atenţie părinţi şi educatori care vă forţaţi copiii stȃngaci să scrie cu dreapta!!

Complementar pentru complex. De ce să fi apărut această impărţire a funcţiilor in cȃte o jumătate de creier? Pentru a evalua complet un stimul,  creierul trebuie să facă două tipuri de analize simultan: trebuie să estimeze potenţialul lui de pericol şi să ia decizii urgente dacă este cazul (executate de emisfera dreaptă), dar şi să determine dacă acel stimul intră intr-o categorie anume faţă de care există deja un răspuns invăţat şi să declanşeze acel răspuns (executate de emisfera stȃngă). Cercetătorii de la University of Teramo din Italia au modificat nişte pui de găină in aşa fel incȃt să nu mai aibă specializare emisferică – adică ambele emisfere se ocupau de aceleaşi lucruri in egală măsură. Apoi, i-au expus la două tipuri de situaţii. În una dintre ele puii trebuiau să aleagă intre boabe de porumb şi mici mărgele colorate – o sarcină de care se ocupă emisfera stȃngă. În altă situaţie deasupra lor apărea forma unui uliu (decupat din carton) iar puii trebuiau să se adăpostească rapid. Puii s-au descurcat bine in ambele situaţii. Au invăţat să discearnă boabele de mărgele şi să se ascundă rapid cȃnd apărea uliul. Dar dacă aceste două condiţii apăreau in acelaşi timp, puii nu mai făceau faţă. Deci nu se descurcau in situaţii in care erau necesare analize complexe, simultane.

 

 

Terapie emisferică. Ca şi evoluţii ale funcţiilor lor iniţiale, la om emisfera stȃngă este responsabilă de a genera sentimentul de “sens al vieţii”, iar o slabă activitate a ei este asociată cu depresia. Iar dreapta este responsabilă de a genera vigilenţă şi nevoie de control, o activitate prea ridicată a ei fiind asociată cu stresul şi anxietatea. De aceea oamenilor care suferă de simptome de depresie şi lipsă de motivaţie in viaţă le prinde bine o terapie care pune accentul pe a povesti cuiva sau in scris cum ii este viaţa şi de ce crede că este aşa, pe a-i oferi un sens, o explicaţie pentru ce se intȃmplă cu ea, dar şi pe rutine casnice (cum e să facă ordine), pe organizare (cum sunt planurile de viitor), pe reintoarcerea la lucruri şi persoane familiare, la familie, la locurile copilăriei, revederea filmelor preferate, re-ascultarea muzicii din adolescenţă şi chiar şi mȃncarea “ca la mama acasă”. Toate acestea “re-pornesc”emisfera stȃngă. Iar oamenilor stresaţi şi anxioşi le face bine antrenarea răspunsurilor comportamentale in situaţii noi, incerte, in care nu au controlul, sau terapia gen reţetă: “În situaţia X trebuie să faci …. şi să eviţi a face…” Şi repetarea acestora pȃnă devin rutine, adică trec in emisfera stȃngă.