Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor

Asa cum spuneam in postarea trecuta, tocmai am scos o noua carte. Ea a fost lansata sambata la Targul de Carte Gaudeamus. Iata un fragment din concluziile acestei carti.

" Creierul s-a dezvoltat pentru a coordona acţiunile organismului, ȋn special ca rӑspuns la mediul aflat ȋn schimbare. De aceea, el este structurat ca şi conexiuni ȋntre partea senzorialӑ şi cea motorie. Creierul este ȋn sens larg un organ senzorio-motor de navigare ȋntr-un mediu aflat ȋn permanentӑ schimbare. El permanent ȋnvaţӑ, reȋnvaţӑ şi ȋşi modificӑ arhitectura ȋn funcţie de aceste procese de ȋnvӑţare. De aceea, şi-a dezvoltat mecanisme speciale care sӑ ȋi permitӑ adaptarea rapidӑ la schimbӑri prin ȋnvӑţare. Unul dintre acestea este eroarea ȋn predicţie care apare ȋn cadrul reţelelor dedicate ȋnvӑţӑrii instrumentale (sau operante), dar şi ȋn cazul altor reţele care au rolul de a ȋnvӑţa relaţii cauzale şi succesiuni temporale. Eroarea ȋn predicţie poate fi atȃt pozitivӑ cȃt şi negativӑ şi este esenţialӑ ȋn adaptarea rapidӑ la schimbare. Este important de spus cӑ acest semnal se declanşeazӑ ȋn cadrul reţelelor implicate ȋn ceea ce numim ȋn mod tradiţional planificare, luarea deciziei şi procesarea feedback-ului guvernȃnd astfel modul ȋn care ne formӑm o pӑrere despre lumea din jur şi modul ȋn care ne structurӑm acţiunile. Ȋn aceastӑ carte am arӑtat cӑ ea merge mult dincolo de ce se credea ȋn teoriile ȋnvӑţӑrii, fiind rӑspunzӑtoare de emoţii, stres, anxietate şi chiar de neurodegenerare.

Oamenii considerӑ temӑ de dezbatere asemӑnӑrile dintre noi şi maimuţe, procentul de 98-99% de similaritate geneticӑ fiind permanent motiv de dispute evoluţioniste. Aceastӑ temӑ este ȋnsӑ doar cea mai mediatizatӑ şi cea mai puţin revoluţionarӑ, oamenii fiind probabil mult mai bulversaţi dacӑ ar ştii cӑ 8% din genele lor sunt gene de viruşi, iar aproape jumӑtate din genele lor sunt fabricate de cӑtre viruşi. Organele noastre sunt sisteme de celule care trӑiesc ȋn simbiozӑ pe baza unor mecanisme moştenite de la viruşi şi bacterii, adicӑ primele forme de viaţӑ de pe Pӑmȃnt. Nici creierul nu face excepţie. Iar ce numim reţele neuronale sunt de fapt populaţii celulare – celule gliale şi neuroni – care incearcӑ sӑ supravieţuiascӑ ȋn gelul din craniul nostru la fel cum strӑmoşii lor ȋncercau sӑ supravieţuiascӑ ȋn mlaştini şi ape. Ele proceseazӑ semnalele din mediul ȋnconjurӑtor, se hrӑnesc, comunicӑ ȋntre ele şi se apӑrӑ la fel cum o fac organismele unicelulare care ȋncӑ populeazӑ planeta. Deşi au evoluat pentru a procesa semnale din mediu tot mai complexe, sistemele lor de hrӑnire, comunicare şi apӑrare au rӑmas similar cu cele ale strӑmoşilor lor. De aceea, celulele – şi aici vorbesc atȃt despre neuroni cȃt şi despre celule gliale – care proceseazӑ eroarea negativӑ ȋn predicţie rӑspund ca şi cum organismul ar fi ameninţat de un pericol fizic. Eşecurile, feedback-ul negativ sau pierderea sunt tratate ca şi traumele fizice sau corpii strӑini precum viruşii, microbii sau bacteriile – activȃnd mecanismele durerii şi cele imunitare pro-inflamatorii. Iar celulele din creier rӑspund prin clasicul rӑspuns celular la stres sau pericol. Pe termen scurt acest rӑspuns imunitar noi ȋl simţim ca stres/anxietate iar pe termen lung el conduce la neurodegenerare, distrugȃnd ADN-ul celulelor, conducȃnd la mutaţii şi cancer, afectȃndu-le mecanismele de reparare, distrugȃnd conexiunile dintre ele şi chiar conducȃnd la moartea lor. Prin boli neurodegenerative nu mӑ refer doar la clasicele Alzheimer sau boli autoimune ci şi la depresie, tulburare bipolarӑ sau schizofrenie.

Ȋn mod tradiţional atunci cȃnd se vorbeşte despre performanţa creierului sau patologia acestuia se iau ȋn calcul doar mecanismele sinaptice – neurotransmiţӑtori, receptori, proteine transportoare şi enzime cu acţiune de degradare oxidativӑ. Se uitӑ ȋnsӑ cӑ acestea sunt doar modul ȋn care celulele nervoase comunicӑ ȋntre ele transmiţȃnd semnale cum ar fi cel de pericol, spre exemplu. Ȋn majoritatea demersurilor se ignorӑ celulele propriu-zise şi modul ȋn care ele cresc, se hrӑnesc, consumӑ energie sau se apӑrӑ. Corpul şi creierul sunt practice nişte colecţii de celule, la fel cum specia umanӑ este reprezentatӑ de diverse rase de oameni. Sӑ iei ȋn calcul doar comunicarea sinapticӑ este ca şi cum ai studia specia umanӑ doar uitȃndu-te la ce posteazӑ pe Facebook.

Studiile celulare şi moleculare demonstreazӑ cӑ mecanismele de adaptare la schimbӑri de mediu sunt cele de ȋnvӑţare, iar ȋnvӑţarea este la rȃndul ei mediatӑ de doi factori importanţi – creşterea celularӑ şi metabolismul energetic al celulelor. O expunere exageratӑ la schimbare (a se citi eroare negativӑ ȋn predicţie) afecteazӑ creşterea celularӑ şi metabolismul energetic iar aceste efecte conduc la alterarea conexiunilor dintre neuroni, a descӑrcӑrilor neuronale iar la nivel subiectiv la incapacitate de ȋnvӑţare şi emoţii neplӑcute."