Moartea
Neagrӑ a fost cea mai mare epidemie cunoscutӑ
ȋn istoria omenirii. Ea a avut loc ȋn
Evul Mediu, pe la mijocul anilor 1300, şi a omorȃt ȋntre 70-200 de milioane de europeni, practic
un sfert din populaţia continentului. Ȋn Londra de exemplu, a murit jumӑtate
din populaţie. La
vremea respectivӑ oamenii au considerat-o o pedeapsӑ
divinӑ – evident – sau manifestarea Diavolului,
iarӑşi ceva previzibil pentru mentalitatea
acelei vremi (recent a fost şi un film de acţiune pe tema asta). Un genocid de
asemenea proporţii nu poate fi privit decȃt ca o urgie imensӑ,
dar un studiu recent aratӑ o cu totul altӑ
faţӑ a acelui eveniment.
Moartea
neagrӑ. La ora
actualӑ Moartea Neagrӑ este numitӑ ciumӑ bubonicӑ. Ea este produsӑ de o bacterie pe care o putem lua de
la animale, ȋn
special şobolani.
Bacteria atacӑ
celulele albe din sȃnge
şi
limfӑ (limfocitele) care au rol imunitar. Boala
se manifestӑ
prin umflarea ganglionilor, febrӑ, probleme gastrointestinale, dureri, cangrenarea
extremitӑţilor
şi chiar intrarea ȋn
descompunere a pielii la oamenii ȋncӑ ȋn viaţӑ. Nasol.
Majoritatea celor infectaţi mor. Ȋnsӑ studii recente realizate pe oasele
celor care au supravieţuit epidemiei – deşi au fost infectaţi
unii dintre ei - aratӑ
o imagine mult mai nuanţatӑ şi chiar indicӑ un rol ȋn evoluţia speciei.
Pentru unii mumӑ pentru alţii …ciumӑ. Aşa cum spuneam, cȃteva studii realizate ȋn Statele Unite şi Olanda au descoperit
cӑ boala nu ataca orice persoanӑ fӑrӑ discriminare, ci de regulӑ pe cei slabi, deja bolnavi de ceva, bӑtrȃni, sau copii mici. Oarecum se ȋntȃmplӑ şi cu gripa ȋn ziua de azi. Apoi, studiile au
descoperit ceva şocant – cei care au supravieţuit infectӑrii precum şi
urmaşii lor au trӑit
mai mult decȃt
era speranţa de viaţӑ
medie la vremea respectivӑ
- ȋn loc de 40 de ani au trӑit 70-80. Adicӑ dublu. Organismul lor devenise mult
mai rezistent, protejat la ciumӑ dar şi la alte boli grave. Iar cȃnd s-a trecut la o analizӑ geneticӑ s-a constatat cӑ ADN-ul supravieţuitorilor şi urmaşilor
acestora era modificat. Vreo 20 de gene suferiserӑ mutaţii, majoritatea din
sistemul imunitar. De exemplu, una dintre gene este responsabilӑ de receptorii limfocitelor. Cu alte
cuvinte, organismul acestor oameni a primit infecţia ca pe o lecţie din care a ȋnvӑţat
ceva. El s-a modificat corespunzӑtor avȃnd grijӑ sӑ transmitӑ reţeta şi urmaşilor.
Evoluӑm
prin viruşi. Am mai scris ȋn diverse ocazii despre rolul
bacteriilor şi viruşilor ȋn modificarea imunitӑţii,
a genelor – chiar a celor din creier – precum şi ȋn evoluţia speciilor. Din
cauza asta nu au evoluat toate maimuţele ȋn oameni. Pentru cӑ evoluţia nu a fost cauzatӑ doar de schimbӑrile din mediu la care erau supuse
toate speciile care trӑiau
ȋn mediul respectiv ci şi de infectarea
cu diverşi viruşi, adicӑ
portofoliul de viruşi pe care ȋl avea la bord fiecare specie. Am vorbit despre retroviruşi,
nişte viruşi mai speciali care au capacitatea de a se salva ȋn ADN-ul speciei infectate şi care ȋşi
pierd capacitatea de a ȋmbolnӑvi organismul, diversele lui mecanisme
virale fiind folosite de organismul gazdӑ pentru a se inova pe sine. Astfel apar
mutaţii care pot favoriza adaptarea la un mediu schimbat prin crearea unui
organism superior. Deci ecuaţia nu este schimbare de mediu → mutaţie (evoluţie) ci schimbare de
mediu → retrovirus → mutaţie (evoluţie).
Specia conteazӑ nu individul. Oamenii tind sӑ judece viaţa şi lumea
din jur prin prisma propriilor interese – personale, ale familiei şi
prietenilor apropiaţi. Un defect genetic sau o boalӑ care afecteazӑ aceste persoane apropiate sunt vӑzute ca şi o calamitate de neȋnţeles. O dovadӑ cӑ lumea nu are sens, este una rea, iar
Apocalipsa e aproape. Ei ar trebui sӑ ȋnţeleagӑ cӑ lucrurile se desfӑşoarӑ la altӑ scalӑ. Una a populaţiilor, a speciilor, a
schimbӑrilor lente transgeneraţionale,
iar natura experimenteazӑ
permanent spre binele grupurilor mari nu a unui individ şi familliei lui. Specia
umanӑ (cu rasele ei) poate fi vӑzutӑ ca un imens organism iar evoluţia se face
ȋntotdeauna spre folosul ei şi de multe
ori ȋn detrimentul unor indivizi care o
compun. Grupurile mici de indivizi sunt doar laboratorul unde se testeazӑ binele viitor al speciei.