Aşa cum face toată lumea in iulie-august şi blogul meu va intra in
vacanţă. Vom reveni probabil doar in septembrie, dar cu o supriză semnificativă
(sper să imi şi iasă). Pȃnă atunci, mulţumesc cititorilor mei
şi vă ofer un “best of” al postărilor din acest an. Vă doresc şi vouă vacanţă
plăcută!
Terapie prin patternuri. Toată lumea a auzit de călugării sihaştrii care
se izolează in pesteri sau chili in vȃrful muntelui pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Şi
chiar il aud sau il văd. Pe el sau pe alte personaje gen Satana, duhurile
strămoşilor sau Fecioara Maria. Pur şi simplu pentru că aşa reacţionează
creierul la izolare şi deprivare senzorială. Activează compensator patternuri
din cele stocate in memorie. De la amintiri autobiografice şi pȃnă la halucinaţii şi delir. De aceea există inţelepţi şi guru doar in
mănăstiri izolate şi sihăstrii, nu şi in mall-uri sau in trafic. Dar tot din
acelaşi motiv invăţăturile lor nu se pot aplica la oamenii care trăiesc intre
target-uri, deadline-uri şi hypermarket. Oarecum fenomenul ăsta are loc şi cȃnd se face psihoterapie. Oamenii cu depresie sau anxietate, sau cei cu
senzaţia de gol existential au o problemă cu găsirea şi invăţarea de
patternuri. Iar creierul lor suferă din acest motiv. Terapeutul incearcă să-i
ajute să le găsească din nou. Lucrează cu ei in a le da un sens, a le explica
simptomele si a-i invaţa patternuri de actiune. De genul, “cand te mai simti
aşa, trebuie să faci sau să gȃndeşti următoarele”. Sau “asta se intȃmplă din cauză că…..”.
Mereu am făcut glume pe seama terapeuţilor. Le spuneam că neuroştiinţele
incă nu au găsit toate cauzele depresiei după zeci de ani de studii iar un
terapeut iti spune de ce esti depresiv după jumate de oră de discuţie cu tine.
Chestia este că el nu trebuie să ştie care sunt cauzele reale ale depresiei
tale. El invata niste scheme explicative care trebuie să ţi se pară cȃt mai plauzibile şi să vorbească pe limba ta. Ce spune trebuie să facă
sens pentru tine, conform experienţei tale de viaţă. În felul acesta se
reporneştemotorul de găsit patternuri (Doctore,
dă-mi ceva să facă sens!).
Conştiinţa este un face-lift al memoriilor. Totuşi, ce inseamnă “a fi
conştient”? Din ce s-a descoperit pȃnă acum, inseamnă suma cunoştinţelor noastre care sunt
conectate intre ele la un moment dat. Adică, dacă am cunoştinţe despre un lucru
anume, cȃnd il văd undeva il
recunosc, stiu dacă imi place sau nu, mă prind dacă contextul in
care apare e normal pentru el, ştiu ce aş putea face cu el sau ar putea să imi facă el mie, ce
istoric am cu el, cum ar trebui să reacţionez in faţa lui, in
functie de situatia in care sunt singur sau impreună cu altii, şi aşa mai
departe. De ce se activează toate informaţiile astea? Cercetătorii de la
University of California Berkeley au realizat o hartă a locurilor unde sunt
stocate informaţiile in creier despre tot felul de categorii: părţi ale
corpului, animale, vehicule, texte, peisajem drumuri sau clădiri. După cum
vedeţi din imaginea de mai jos, ele sunt răspȃndite
imprăştiat pe toată suprafaţa creierului. Ei, de fiecare dată cȃnd ne intalnim cu lucruri sau oameni cunoscuţi, memoriile noastre isi fac up-date. Şi dat fiind
imprătierea lor, ele trebuie cumva conectate, pentru că o experienţă de
viaţă e compusă din tot felul de detalii
diferite, stocate in locaţii diferite. Iar informaţia nouă cu care ne intȃlnim trebuie să fie confruntată cu tot ce există
similar prin creier. În plus, se pare că
acest proces de up-date este critic pentru sănătatea neuronilor noştrii. Dacă
el nu are loc ei se degradează mai rapid, adică ne sclerozăm. Atunci cȃnd ne recunoaştem un fost
coleg pe stradă, au loc in creier lucruri mult mai
complicate decȃt am crede. Mai intȃi că se activează informaţiile pe care le avem despre el, apoi se pornesc niste
simulări mentale despre cum va reacţiona el, cum ar trebui să ne purtăm cu el, ce ar
trebui să ii spunem si ce nu, etc. Studiile au arătat că oamenii sunt mai puţin
impulsivi in decizii, cu cȃt sunt mai capabili să realize aceste simulări ale variantelor de viitor posibile. Deci, in limbaj
comun, putem spune că sunt mai “conştienţi” atunci cȃnd iau decizii, sau mai responsabili. Toate aceste
reamintiri şi simulări fac parte din ceea ce numim CONŞTIINŢĂ. Dar, de fapt
sunt doar un system de refresh al memoriilor noastre. Cu cȃt refreshul implică mai multe memorii, cu atȃt suntem “mai conştienţi” de ce ni se
intȃmplă şi de lumea din jurul nostru. De aceea copiii şi
oamenii cu Alzheimer sunt “mai puţin conştienţi” - pentru că au mai puţine amintiri
la dispoziţie (De ce avem conştiinţă).
Revoluţiile solare. Sub influenţa filmelor Ice Age mulţi
cred că epoca de gheaţă le-a venit de hac dinozaurilor (era şi o reclamă parcă
cu ceva in genul ăsta). Adevărul este că ultima epocă de gheaţă (mai corect
spus Glaciaţiunea) s-a terminat acum 12.000 de ani, iar dinozaurii dispăruseră
de mult, de vreo 65 de milioane de ani. Chestia este că soarele a avut o
perioadă de maximă activitate la finalul Glaciaţiunii, acum 16-11.000 de ani.
Iar odată cu terminarea ei, au inflorit primele aşezări urbane şi a apărut
agricultura. Iar omul a inceput să se schimbe rapid. Gȃndiţi-vă că
acum 10.000 de ani nu existau oameni cu ochi albaştrii, oamenii nu puteau mȃnca carne friptă şi nici lapte adulţi fiind. Acestea
se datorează unor mutaţii la care a fost expusă specia umană. În cazul acesta
nu e clar ce le-a produs, dar au coincis cu activitatea Soarelui şi au condus
la evoluţie. Activitatea Soarelui nu a impactat doar evoluţia omului in trecut,
ci se pare că o face şi in zilele noastre. Există o stranie corelaţie intre
perioadele de maximă activitate solară şi unele activităţi umane precum
revoluţiile, cuceririle şi descoperirile geografice. Unii cercetători de la
observatorul astronomic din Cracovia au realizat o statistică in care se vede o
corelaţie intre Soare şi evenimente precum declararea independenţei coloniilor
americane de sub dominaţia britanică, revoluţia franceză, inlăturarea ţarului
şi instaurarea comunismului in Rusia, revoluţia cubaneză, “primăvara de la Praga”,
infinţarea sindicatului Solidaritatea din Polonia sau căderea comunismului. Se
pare că activităţile umane tind să marcheze fluctuaţiile din activitatea
Soarelui, la fel cum se invigorează zborul fluturilor de noapte in jurul lămpii
atunci cȃnd o aprindem. Şi 2012-2013 este din nou o perioadă de
maximă activitate solară…
Religiile şi filosofiile au incercat in toata istoria
existenţei lor să explice sensul vieţii omului pe Pămȃnt. Poate că
rolul vieţii in general, a tuturor formelor ei, este de a inregistra
activitatea Soarelui şi de a o salva sub diferite forme – de la gene la
civilizaţie (În slujba soarelui).
Cablajele comportamentului. Conexiunile
dintre diverse zone ale creierului dictează ce stil de viaţă avem. Din datele
privind conexiunile a rezultat că creierul bărbaţilor homo şi al femeilor
hetero este mai sensibil la stimuli emoţionali, la stres şi anxietate. De
altfel se ştie că femeile sunt de 2-3 ori mai expuse la tulburări afective decȃt barbaţii, iar incidenţa depresiei şi a
tentativelor de suicid este crescută la bărbaţii homosexuali. Pe de altă parte,
creierul bărbaţilor hetero şi al femeilor homo este mai atent la mediul din jur
şi mai orientat spre acţiune – aşa numitele fight or flight reactions. Şi se
ştie că bărbaţii dar şi femeile homo tind să fie mai agresivi. Cu alte cuvinte,
la stres bărbaţii homo reacţionează mai uşor şi mai emotional, fie prin
anxietate fie prin depresie, in timp ce bărbaţii hetero nu sunt chiar aşa
sensibili, iar cȃnd reacţionează
o fac mai activ, sau chiar agresiv. Aceste diferenţe anatomice sunt prezente la
naştere, chiar şi la fetus deci trebuie să fie ceva legat de mecanismele care
construiesc creierul. Cu toate acestea, se ştie că nu există o “genă” a
homosexualităţii. Deci trebuie să fie altceva (Homosexualitatea – efect secundar al evoluţiei).
Licenţa de părinte. Acum cȃţiva ani se punea in parlamentul englez problema
introducerii unei legi prin care cei care doreau să devină pentru prima dată
părinţi să aibă obligaţia de a face un curs de parenting in urma căruia să
primească un fel de licenţă prin care să li se dea dreptul să aibă copii. Dacă
luau examenul. Dacă nu, să nu li se dea. Initiaţiva, incă neadoptată pȃnă in prezent,
s-ar justifica – spuneau cei din partidul laburist iniţiatorii proiectului –
prin numărul mare de copii abandonaţi, neglijaţi, abuzaţi, precum şi
procentului ridicat al delicvenţei juvenile, toate puse pe socoteala proastei
educaţii primite, in special de către cei din mediile defavorizate. Această
idee dă apă la moară unor evoluţionişti care au observat că omul ar fi
dezavantajat spre deosebire de animale cȃnd e vorba de
creşterea progeniturilor. Adică, el are
nevoie de sfaturi – fie ale celor mai in vȃrstă fie profesioniste (cum ar fi cursurile de parenting
sau sfaturile pediatrului şi psihologului de copii) – pentru a-şi creşte
corespunzător urmaşii, in timp ce animalele fac totul “din instinct”. Adică au
scris in genele lor pachetul respectiv. Lucru in bună măsură adevărat. Dar se
poate pune problema şi DE CE există această diferenţă, aş zice eu fundamentală?
De ce fundamentală? O sa vedeţi unde ajungem cȃnd căutăm explicaţiile…(Copilăria
– laborator de experienţe genetice).
Terapie emisferică. Ca şi evoluţii ale funcţiilor lor iniţiale, la om
emisfera stȃngă este
responsabilă de a genera sentimentul de “sens al vieţii”, iar o slabă
activitate a ei este asociată cu depresia. Iar dreapta este responsabilă de a
genera vigilenţă şi nevoie de control, o activitate prea ridicată a ei fiind
asociată cu stresul şi anxietatea. De aceea oamenilor care suferă de simptome
de depresie şi lipsă de motivaţie in viaţă le prinde bine o terapie care pune
accentul pe a povesti cuiva sau in scris cum ii este viaţa şi de ce crede că
este aşa, pe a-i oferi un sens, o explicaţie pentru ce se intȃmplă cu ea, dar şi pe rutine casnice (cum e să facă
ordine), pe organizare (cum sunt planurile de viitor), pe reintoarcerea la
lucruri şi persoane familiare, la familie, la locurile copilăriei, revederea
filmelor preferate, re-ascultarea muzicii din adolescenţă şi chiar şi mȃncarea “ca la mama acasă”. Toate acestea
“re-pornesc”emisfera stȃngă. Iar oamenilor
stresaţi şi anxioşi le face bine antrenarea răspunsurilor comportamentale in
situaţii noi, incerte, in care nu au controlul, sau terapia gen reţetă: “În
situaţia X trebuie să faci …. şi să eviţi a face…” Şi repetarea acestora pȃnă devin rutine, adică trec in
emisfera stȃngă (De ce trebuie să ştii evolutionism ca să scapi de depresie).
Chemistry-ul
dintre noi. Am lăsat la urmă simţul feromonal. El nu are legătură
cu mirosul, aşa cum aţi putea crede, deşi informaţia pătrunde prin nas. Doar că
nu ajunge in centrul mirosului, ci intr-un organ numit vomeronazal. Feromonii
sunt nişte molecule care transmit inconştient informaţii privind o groază de
lucruri. Nu cum miroase cel de lȃngă tine, ci dacă
este mai dominant sau mai servil, dacă este mai sociabil sau nu, dacă este mai
stresat şi fricos sau mai relaxat, dacă este gay sau heterosexual. Este
interesant că unele informaţii sunt chiar mai corect transmise prin aceste
molecule, decȃt prin văz. Studiile
realizate la University of Wroclaw din Polonia au arătat că feromonii
impregnaţi in tricourile purtate 3 zile de nişte oameni şi mirosite apoi de
alţii au fost un indicator mai exact privind trăsăturile de personalitate ale
purtătorilor decȃt inregistrările video cu
comportamentul acestora. Alte studii realizate la Monell Chemical Senses Center au arătat că
feromonii conţin informaţii privind genele care controlează sistemul imunitar.
Toţi avem acelaşi gene imunitare, dar nu toţi aceeaşi variantă a genei
respective. E fascinant că ne simţim mai atraşi sexual dacă persoana de lȃngă noi de sex opus are gene diferite de ale noastre. De
ce? Pentru că dacă am face copii impreună, ei ar avea un set mai complet de
gene care gestionează imunitatea, care ar acoperi o gamă mai largă de
amenintări. Acest senzor al capacităţii imunitare nu mai funcţionează insă dacă
femeile iau anticoncepţionale, strict pe perioada cȃnd o fac. Asta explică de ce le plac un gen de bărbaţi
cȃnd nu luau
anticoncepţionalele şi alt gen, ulterior.
Feromonii sunt probabil cel mai important instrument de comunicare
socială din lumea vie, de la viermi şi insecte şi pȃnă la om (O
specie ignorantă şi indiferentă).
X şi …O. Ce e mai interesant (şi cu aplicaţii practice aş zice
eu) e că atunci cȃnd un băiat
moşteneşte inteligenţa, e posibil ca el să aibă inteligenţa bunicii şi nu a
mamei. De ce bunica şi nu mama? Pentru că mama s-ar putea să nu aibă
funcţională gena de pe cromozomul X moştenit de la mama ei pentru că ea
moşteneşte şi un cromozom X de la tatăl ei (aşa cum am arătat mai sus), iar
acesta poate afecta prin imprinting (vezi mai sus) cromozomul X moştenit de la
mamă. Adică il inhibă şi se manifestă el in locul lui. Iar cȃnd femeia face un copil, ea poate să ii dea mai
departe X-ul bun de la maică-sa sau X-ul rău de la taică-său. Dacă acest copil
se naşte fată ea mai are o şansă (poate lua un X bun de la tată chiar dacă a
avut ghinionul să il ia pe cel rău de la mamă) in schimb dacă este băiat
şansele sunt mai mici, pentru că se bazează doar pe X-ul matern (Ce moştenesc copiii de la noi).
Orgasmul ca la şcoală. În ce priveşte orgasmul, există o
groază de studii in ultima vreme. Astfel, se ştie că bărbaţii ajung mai repede
acolo – cam in 10-12 minute – in timp ce femeile mai greu – cam după 20 de
minute. De aceea multe pierd ocazia să il mai aibă. Apoi, odată declanşat, el
durează mai mult la femei decȃt la bărbaţi ceea ce complică foarte
mult viaţa celor care studiază fenomenul masculin cu instrumente de imagistică
medicală. În plus, femeile pot avea şi orgasme multiple, in cazul in care nu ai
apucat să il “prinzi” pe aparat pe primul dintre ele…Mai sunt şi alte
diferenţe. Astfel, orgasmul la bărbaţi este strict dependent de senzaţiile pe
care le simt in organul sexual, iar diferenţele dintre orgasmul obţinut prin
masturbare nu este foarte diferit de cel obţinut prin act sexual (era şi un banc
despre care e diferenţa dintre cele două, iar răspunsul era că nici una, doar
că făcȃnd sex mai cunoşti lume). În creierul lor este foarte activat in
timpul orgasmului cortexul somato-senzorial. În schimb la femei diferă
semnificativ orgasmul obţinut prin act sexual, el fiind semnificativ mai intens
decȃt cel obţinut prin
masturbare. Creierul femeilor in timpul orgasmului diferă de al bărbaţilor,
activarea in cortexul somato-senzorial fiind mai redusă decȃt la bărbaţi, iar in plus are loc o “decuplare” a
lobului frontal precum şi a unor structuri limbice precum amigdala şi
hipocampul. Cu alte cuvinte, ele sunt ca şi intr-un fel de transă, se rup de
lume, nu mai simt frică, raţiune, iar calitatea orgasmului depinde de context,
atmosferă, tipul partenerului, etc. Chiar şi de purtatul ciorapilor! Dacă au
ciorapi in picioare se simt mai bine (!?). Iar cu cȃt orgasmul este
mai intens şi şansele să rămȃnă insărcinate sunt
mai mari. Ce au in comun cele două sexe? Orgasmul produce in zone de la baza
creierului descărcare de dopamină similară cu cea obţinută de o doză de
heroină. Practic pȃnă la un punct, orgasmul şi heroina sunt similare in creier, ceea ce explică
caracterul de adicţie pe care il are sexul (dacă nu ştiaţi există “dependenţă
de sex” ca şi tulburare psihică)( Ştiinţa
sexului).