In acest post va prezint un nou fragment din noua mea carte Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor, lansata acum 2 saptamani cu ocazia targului de carte Gaudeamus (vezi poza).
" Nu este ceva nou faptul
cӑ Psihologia este o continuare a curentului filosofic intitulat “filosofia
minţii”, apӑrut prima datӑ ȋn Grecia anticӑ. Ȋnsӑ ȋn continuare ea este doar o
disciplinӑ descriptivӑ şi nu explicativӑ deşi au trecut 300 de ani de cȃnd
Immanuel Kant remarca acest lucru. De la ȋnfinţarea ei oficialӑ şi pȃnӑ ȋn ziua
de astӑzi, Psihologia a cules un munte de date privind timpi de reacţie,
cuvinte memorate, stiluri decizionale sau de rezolvare a unor probleme, stiluri
de ataşament şi de reacţionare faţӑ de diverse situaţii. Dar deşi foloseşte
aparaturӑ modernӑ precum şi procedee statistice avansate, psihologia
experimentalӑ are o mare problemӑ ȋn a explica rezultatele pe care le obţine.
Acest lucru se datoreazӑ folosirii şi ȋn ziua de azi ȋn scop explicativ a
facultӑţilor mentale inventate de filosofii antichitӑţii şi ignorarea datelor privind
construcţia şi funcţionarea creierului. Mai mult, o bunӑ parte a specialiştilor
din ziua de azi ȋncӑ interpreteazӑ activӑrile observate ȋn studiile RMN prin
intermediul calitӑţilor sufletului inventate acum 2000 de ani şi localizate de
fapt, la acea datӑ, ȋn inimӑ ca sediu al sufletului. De aceea, ea este mai
degrabӑ o disciplinӑ descriptivӑ care observӑ, grupeazӑ datele şi stabilieşte
diverse corelaţii ȋntre ele dar datoritӑ instrumentelor folosite precum şi a
paradigmelor de interpretare nu are acces la cauzele fenomenelor observate.
Creierul s-a dezvoltat
pentru a coordona acţiunile organismului, ȋn special ca rӑspuns la mediul aflat
ȋn schimbare. De aceea, el este structurat ca şi conexiuni ȋntre partea
senzorialӑ şi cea motorie. Creierul este ȋn sens larg un organ senzorio-motor
de navigare ȋntr-un mediu aflat ȋn permanentӑ schimbare. El permanent ȋnvaţӑ,
reȋnvaţӑ şi ȋşi modificӑ arhitectura ȋn funcţie de aceste procese de ȋnvӑţare.
De aceea, şi-a dezvoltat mecanisme speciale care sӑ ȋi permitӑ adaptarea rapidӑ
la schimbӑri prin ȋnvӑţare. Unul dintre acestea este eroarea ȋn predicţie care
apare ȋn cadrul reţelelor dedicate ȋnvӑţӑrii instrumentale (sau operante), dar
şi ȋn cazul altor reţele care au rolul de a ȋnvӑţa relaţii cauzale şi
succesiuni temporale. Eroarea ȋn predicţie poate fi atȃt pozitivӑ cȃt şi
negativӑ şi este esenţialӑ ȋn adaptarea rapidӑ la schimbare. Este important de
spus cӑ acest semnal se declanşeazӑ ȋn cadrul reţelelor implicate ȋn ceea ce
numim ȋn mod tradiţional planificare, luarea deciziei şi procesarea
feedback-ului guvernȃnd astfel modul ȋn care ne formӑm o pӑrere despre lumea
din jur şi modul ȋn care ne structurӑm acţiunile. Ȋn aceastӑ carte am arӑtat cӑ
ea merge mult dincolo de ce se credea ȋn teoriile ȋnvӑţӑrii, fiind
rӑspunzӑtoare de emoţii, stres, anxietate şi chiar de neurodegenerare.
De ce trebuie sӑ ştim
aceste lucruri? Au ele vreo importanţӑ practicӑ pentru un psiholog, sau psihiatru?
Aşa cum am arӑtat ȋn ultimul capitol patologia psihiatricӑ este ȋn mare mӑsurӑ
cauzatӑ sau mӑcar relaţionatӑ cu alterӑri ȋn reacţia la stres a celulelor,
conducȃnd la inflamaţii, stres oxidativ, distrugerea ADN-ului, ȋmbӑtrȃnirea
prematurӑ a celulelor şi diverse tulburӑri hormonale şi ale factorilor de
creştere. Un element important ȋl constituie prevenţia – am aflat multe despre
stilul de viaţӑ şi cel de parenting care protejeazӑ creierul de apariţia unor
boli, mai ales ȋn timpul copilӑriei şi adolescenţei. Mai mult, se pare cӑ unele
manifestӑri dintre cele de mai sus se pot constitui ȋn biomarkeri de
identificare precoce a bolilor, ceea ce ar asigura un mai mare succes al
tratamentului. Iar ȋn ce priveşte tratamentul, se pare cӑ rӑspunsul celulelor nervoase
la tratament medicamentos dar şi psihoterapeutic depinde de starea ȋn care se
aflӑ mecanismele de plasticitate, mecanisme care pot fi influenţate pozitiv
prin tehnici specifice."
