Creierul de Homo Sapiens

Dragi prieteni
A sosit momentul sa lansez o noua carte. Se numeste "Creierul de Homo Sapiens; Ghid de utilizare" si este practic o colectie de interviuri acordate Iulianei Alexa, redactorul sef al revistei Psychologies, cu care am o colaborare inca din 2012. Lansarea va avea loc la targul de carte Gaudeamus, vineri 18 noiembrie, la ora 17.30, standul numarul 18 la editura Eikon. Iata in continuare si prefata cartii, ca sa va faceti o idee despre continut. Va astept!

Aţi auzit de inteligenţa personală? Ea este acea inteligenţă care vă ajută să fiţi un bun psiholog. Sau un „psiholog nativ“, cum s-ar zice. Ne folosim de această abilitate pentru a ghici informaţii privind alte persoane în funcţie de acţiunile lor, dar şi de aspectul lor fizic şi vestimentar sau de diverse bunuri ale acestora. Iar aceste informaţii sunt utilizate apoi în a ne forma o impresie despre acea persoană şi a o încadra într-o categorie de oameni cunoscuţi. Din aceste informaţii putem deduce cum să ne purtăm în viitor cu acea persoană şi cum va reacţiona aceasta sau putem ghici cauzele posibile din spatele comportamentului oamenilor.  Dacă sunteţi acest gen de om vă va place această carte. Chiar o veţi găsi fascinantă.

Din ea puteţi ȋnvăţa multe lucruri noi, dar mai ales puteţi ȋnvăţa cum să ȋnvăţaţi. De ce? Pentru că oamenii ȋn general ştiu puţine lucruri despre ȋnvăţare şi ȋn bună parte cele ştiute sunt greşite. Cei mai mulți oameni folosesc ca şi tehnici de ȋnvăţare recitirea și sublinierea, dar acestea nu cresc performanţa. Sublinierea unui material care trebuie ȋnvăţat este simplă și rapidă - dar face prea puțin pentru a îmbunătăți performanța. De fapt, aceasta poate afecta performanța pe unele sarcini de nivel superior. Conform studiilor, beneficiul recitirii pare să se vadă după lectura a doua, ȋnsă scade după repetiții suplimentare. Decât să pierdeţi timpul mai bine renunţaţi ȋn favoarea unor strategii mai active. Ȋn carte o să aflaţi care sunt.

În general se crede că creierul este un organ extrem de sensibil. Studiile din ultimii  ani au descoperit că acest organ este al naibii de solid şi rezistent, având inclusiv o stranie capacitate de a se remodela şi repara singur. Este important de subliniat însă că, deşi are o asemenea capacitate de reparare, creierul trebuie şi ajutat puţin prin “reţete” specifice. Chestia este că aceste reţete nu sunt intuitive, sunt chiar contra-intuitive şi pot fi aflate doar studiind funcţionarea lui. Puteţi afla din această carte aceste reţete, aplicate ȋn cazul accidentelor vasculare cerebrale, dar şi a fobiilor şi adicţiilor.

Ştiaţi că atunci cȃnd generӑm idei noi, creative, ne folosim de aceeaşi reţea din creier prin care ne aducem aminte episoade de viaţӑ sau ȋncercӑm sӑ prezicem viitorul? Practic informaţia stocatӑ ȋn creier este reactualizatӑ şi recombinatӑ ȋntr-o manierӑ nouӑ, iar acest proces ȋl folosim fie cȃnd vrem sӑ simulӑm viitorul posibil fie cȃnd inventӑm sau creӑm ceva. Deci imaginaţia şi creativitatea sunt dependente de cunoştinţele şi experienţele noastre şi de capacitatea de a le stoca şi reaminti. Iar anumite culori stimulează creativitatea mai mult decât altele. S-a observat că e bine să fie vopsită în albastru camera de lucru dacă vrei să fii creativ. Să fie înaltă, să aibă boltă, să nu aibă tavanul jos, pentru că în acest caz individul devine doar vigilent, concentrat pe detalii şi căutarea greşelilor. Este preferabil să existe geamuri mari, cu vedere largă, dar nu către blocul de vizavi sau altă clădire de beton, ci e recomandabil să vezi verdeaţă. Şi nu, brainstorming-ul nu stimulează creativitatea, şi emisfera dreaptă nu este mai creativă decât cea stângă!

Probabil nu ştiaţi că gȃndirea superstiţioasă şi credinţa in semne este o caracteristică a dezvoltării omului, copiii mici avȃnd ȋn mai mare măsură o gȃndire logică, neȋnclinată spre asemenea speculaţii. Ȋn mod natural, ȋn jurul vȃrstei de 8-9 ani copiii tind să aibă o gȃndire de tip creaţionist – adică cea in care cred că personaje supranaturale gen Dumnezeu sunt responsabile de fenomene naturale şi de lumea din jur in general. Asta dacă nu intervin părinţii sau mediul din jurul lor şi ii deturnează spre o gȃndire de tip evoluţionist, sau ştiinţifică.  Aceste descoperiri nu răspund la intrebarea dacă există sau nu Dumnezeu,  ci doar ne arată că credinţa in personaje supranaturale de esenţă antropomorfă şi tendinţa de a dezvolta poveşti cu ele – a se citi religii – este scrisă ȋn modul de construcţie a creierului uman.  A  crede in Dumnezeu nu este o chestiune de alegere personală ci este un dat fiziologic şi anatomic. Ȋn carte veţi găsi cum s-a descoperit acest lucru precum şi alte detalii şocante.

Cam toată lumea ştie că bărbaţii sunt interesaţi de sex tot timpul, dar mai puţini ştiu că femeile sunt mai deschise ȋn special ȋn timpul ovulaţiei, adică prin ziua a 14-a după ciclu. De fapt, există două vȃrfuri de activitate, atȃt ȋn ziua a 7-a cȃt şi ȋn a 14-a creierul lor fiind foarte sensibil la stimuli recompensatori. Hormonul sexual estrogen este ridicat in această perioadă şi influenţează secreţia de dopamină, ceea ce stimulează explorarea, asumarea riscurilor şi căutarea de senzaţii. Chiar şi la consum de droguri sunt mai deschise! E interesant că şi genul de bărbaţi preferaţi se modifică ȋn funcţie de ovulaţie, majoritatea femeilor preferȃnd bărbaţi mai “macho”in această perioadă. Apoi, dacă la barbaţi nu prea diferă orgasmul obţinut prin masturbare de cel obţinut prin actul sexual, la femei diferă semnificativ orgasmul obţinut prin act sexual, el fiind mai intens şi culmea, şi mai intens dacă poartă şosete ȋn timpul sexului!

La începutul anilor 2000 cercetătorii de la University College, Londra, au şocat lumea publicând studii care arătau că creierul răspunde la imaginile persoanelor dragi – fie că sunt copii, fie partenerii romantici – prin aceleaşi zone care procesează drogurile. Deci putem spune cu mare grad de siguranță că dragostea este o adicţie. În presa vremii chiar se glumea, spunându-se că ar trebui să li se interzică oamenilor să se îndrăgostească, lăsându-i doar pe cei bolnavi terminal să o facă. Pentru că ei tot au dreptul legal să primească morfină...Iar la întrebarea „Cum să fac să mă îndrăgostesc fără să sufăr după aceea, dacă nu merge?” răspunsul este „Nu se poate”. Dragostea şi suferinţa sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Ȋn carte veţi afla de ce.

Sunteţi un om fericit? Se pare că nivelul de fericire al fiecăruia se setează până pe la 21 de ani în funcție de modul în care se construiește creierul. În creier există o rețea de neuroni care este răspunzătoare de felul în care ne vedem pe noi înșine și ne evaluăm viaţa. Această rețea se ocupă cu introspecţia, cu aprecierea a ceea ce ne place, cu atitudinile pe care le luăm față de ceva, cu a judeca oamenii din jur, precum și cu a ne aminti experiențele din viața noastră. Ea este un fel de rezervor al amintirilor și, în general, al cunoștințelor pe care le-am acumulat și este considerată sediul conștiinței. De asemenea, tot de această rețea ne folosim când facem proiecții privind viitorul și ne imaginăm diverse lucruri. Părinții știu că sunt răspunzători de fericirea copiilor, dar, probabil, nu toți știu ce trebuie să facă pentru asta. Ştiţi replica din celebrul film cu Tom Hanks: Life is like a box of chocolate. You never know what you get. Dacă vedeţi lucrurile în felul ăsta, înseamnă că ați avut o copilărie reușită.

Şi dacă veni vorba de copii, ştiaţi că inteligenţa e transmisă la copil mai ales de către cromozomul X? Dacă copilul este băiat el are obligatoriu cromozomul Y de la tată, iar cel X de la mamă. Dacă este fată ea va moşteni un X de la mamă şi un altul de la tată. Deci băieţii moştenesc inteligenţa pe linia mamei in timp ce fetele, au şanse egale să o ia de la mamă sau de la tată. Ce e mai interesant  e că atunci cȃnd un băiat moşteneşte inteligenţa, e posibil ca el să aibă inteligenţa bunicii şi nu a mamei. Deci, dacă tu ca bărbat iţi doreşti să faci un băiat (aşa cum vor majoritatea), ai grijă ca viitoarea soţie şi mai ales mama soţiei să fie deştepte. Ȋn carte găsiţi explicaţia.

Puţine mame ştiu că ȋntre ele și fătul lor există un permanent schimb de celule care se fixează ulterior în organe precum plămânii, ficat, inimă, rinichi sau piele, fenomen numit microhimerism. Mai ciudat este fenomenul în care celulele fătului ajung în corpul mamei, rămân acolo, iar cu ocazia unei noi sarcini trec prin placentă în corpul noului făt, deci al viitorului frate. O femeie poate avea celule microhimerice atât de la mamă, cât şi de la propriii copii, şi există dovezi privind competiţia dintre aceste celule în corpul mamei.  Unul dintre rolurile pe care le joacă acestea este de a repara ţesuturile bolnave ale mamei, existând date pe şobolani cum că ele migrează în inima afectată a mamei, unde ajută la vindecarea ei. De asemenea, prin caracterul lor genetic mixt – parte a mamei parte a fătului – ele pot ajuta organismul să lupte împotriva tumorilor. Asemenea celule microhimerice au fost identificate şi în creierul mamei, unde ele se pot transforma în neuroni, integrându-se în circuitele existente, şi se speculează că ar asigura protecţia faţă de Alzheimer.

Ȋn fine, ȋn cartea veţi găsi sfaturi despre cum să vă folosiţi creierul vara respectiv iarna. Metabolismul nostru a fost programat sӑ funcţioneze dupӑ anotimpuri – anotimpul rece şi cel cald. Vara a fost ȋntotdeauna o perioadӑ a surplusului, cȃnd organismul avea parte de un aport caloric mai mare dar care, ȋn acelaşi timp, era dobȃndit cu efort fizic (cules, vȃnӑtoare, pescuit). De aceea vara reprezintӑ un moment de creştere - se produc noi celule şi creşte masa organismului. Iar exerciţiul fizic asigurӑ funcţionarea eficientӑ a acestui surplus de biomasӑ.

Studii recente realizate la Universitatea Cambridge au descoperit că un sfert dintre genele umane ȋşi schimbă exprimarea ȋn funcţie de anotimp. Astfel, vara sunt mai active genele care au efect anti-inflamator ȋn timp ce iarna aceste gene sunt mai puţin active ceea ce conduce la un efect inflamator ȋn organism. Ȋn plus, vara organismul secretă mai multă vitamina D datorită expunerii la soare. Din acest motiv iarna suntem mai expuşi la boli cardiovasculare, diabet, boli autoimune şi artrită. Şi binenţeles la diverse viroze. Ȋn general iarna suntem mai bolnavi, pentru că imunitatea noastră este mai scăzută, din motive genetice. Din aceleaşi motive, vara suntem mai sănătoşi – având o imunitate mai bună. Chiar şi creierul are cea mai eficientă mobilizare pe atenţie şi memorie de lucru ȋn perioada iunie - ȋnceputul lui octombrie şi cea mai slabă ȋn perioada decembrie-martie. De aceea ar trebui sӑ mȃncӑm mai puţin toamna-iarna decȃt primӑvara-vara (vӑ daţi seama cӑ mulţi fac exact invers), iar vara deşi putem mȃnca mai fӑrӑ grijӑ trebuie sӑ facem multӑ activitate fizicӑ. Nu şi iarna, pentru cӑ organismul nu este programat sӑ facӑ efort iarna. Ȋn plus, iarna sӑ avem grijӑ sӑ consumӑm antioxidanţi şi sӑ avem la noi ceva anti-inflamatoare pe care sӑ le luӑm imediat ce dӑm semne de inflamaţie, pentru cӑ se poate complica situaţia mai uşor decȃt vara. Mai degrabӑ sӑ facem exerciţii pentru masa muscularӑ primӑvara-vara şi sӑ ȋncercӑm sӑ ne odihnim mai mult toamna-iarna. Este interesant că vacanţa mare şi concediile sunt programate exact ȋn perioada de maximă activitate a creierului şi organismului ȋn general, ȋn timp ce şcoala si activitatea productivă ȋn general ȋn perioada de minimă activitate. Asta arată cât de documentaţi sunt cei care au girat ȋnvăţământul, ȋn general ȋn lume.

Workshop despre autism si ADHD (2)

Pe data de sambata 21 mai 2016, impreuna cu colega mea Simona Marica organizam workshop-ul "Tulburarile de neurodezvoltare; Observaţii clinice, repere neuropsihologice, diagnostic funcţional şi intervenţie individualizată" organizat sub egida asociatiei ATRIA.

Workshop-ul își propune abordarea modernă a unora dintre cele mai frecvente patologii neuropsihiatrice ale copilăriei mici, tulburările de neurodezvoltare - în principal TSA și ADHD. Dorim să oferim cursanților o imagine cât mai completă a înțelegerii necesității integrării perspectivelor de abordare a patologiei, ȋntr-o manieră interdisciplinară integrând date din psihiatrie, psihologia clinică şi psihopatologie, psihologia dezvoltării, neuroştiinţele dezvoltării, genetică şi epigenetică precum şi din neuroimunologie.

Astfel, ne propunem să realizăm atât descrierea tablourilor clinice ale acestor tulburări, din punctul de vedere al clasificărilor internaționale (DSM, ICD), al efectelor observabile pentru psihologul clinician şi a posibilelor mecanisme implicate în formarea simptomelor, atât din perspectiva psihologiei clinice precum şi a neuroștiințelor. Ȋn premieră ȋn România se vor discuta aceste tulburări din perspectiva diagnosticului functional. Cursanţii vor fi ȋnvăţaţi să identifice disfucţiile cognitive şi comportamentale specifice fiecărei tulburări pentru ca diagnosticul să se adreseze fiecărui pacient şi nu tulburării ȋn general.

Cunoscându-se disfuncţionalităţile responsabile pentru formarea simptomelor pot fi imaginate modalități de intervenție specifice şi individualizate pe nevoile fiecărui pacient. Workshopul va fi centrat pe descrieri și ilustrări clinice ale condițiilor discutate, ale mecanismelor neurobiologice implicate, diagnostic si diagnostice diferentiale, rezultate de teste,  prezentări de caz, tehnici de intervenție. El are ca scop însușirea anumitor competenţe profesionale în evaluarea condițiilor neuropsihiatrice descrise, dar și în lucrul cu acestea.

Competențele vizate spre a fi dezvoltate sunt:

• acumularea de principii si teorii explicative / cunoasterea supozitiilor etiopatogenice in psihiatrie
• integrarea conceptelor specifice psihopatologiei de orientare psihodinamică, ale celor de psihologie clinică și celor  ale neuroştiiinţelor în cadrul unui model explicativ complex.
• înțelegerea  metodelor şi tehnicilor de investigare şi cercetare în domeniul neuropsihologiei clinice și a posibilității folosirii rezultatelor  acestora pentru realizarea unui diagnostic funcţional precum şi ȋn imaginarea unor tehnici de intervenție mai eficiente.

Abilităţile urmărite înspre a fi rafinate și dezvoltate la nivel superior la sfărșitul celor 9 ore de lucru sunt:

- abilități cognitive:

• ȋnsușirea conceptelor din aria neuropsihologiei clinice și folosirea acestora în precizarea diagnosticului și imaginarea modurilor de intervenție specific.
•  ȋnsuşirea abilităţii de a pune un diagnostic, a realiza diagnosticul diferențial, a înțelege modalitățile în care afectarea mecanismelor neurobiologice se traduce în planul simptomelor observabile. 

- abilități practice:

• utilizarea de interviuri clinice structurate
• utilizarea de probe psihologice specifice pentru evaluarea condițiilor neuropsihiatrice descrise anterior
• abilitatea de a realiza un diagnostic funcţional pe baza observaţiei comportamentale precum şi a unor probe neuropsihologice
• imaginarea unor tehnici de intervenție adecvate tulburărilor studiate.

Pentru alte detalii consultati. afisul.
Va asteptam!

Workshop despre autism si ADHD

Pe data de duminica 17 aprilie 2016, impreuna cu colega mea Simona Marica organizam workshop-ul "Tulburarile de neurodezvoltare; Observaţii clinice, repere neuropsihologice, diagnostic funcţional şi intervenţie individualizată" organizat sub egida asociatiei ANCAR.

Workshop-ul își propune abordarea modernă a unora dintre cele mai frecvente patologii neuropsihiatrice ale copilăriei mici, tulburările de neurodezvoltare - în principal TSA și ADHD. Dorim să oferim cursanților o imagine cât mai completă a înțelegerii necesității integrării perspectivelor de abordare a patologiei, ȋntr-o manieră interdisciplinară integrând date din psihiatrie, psihologia clinică şi psihopatologie, psihologia dezvoltării, neuroştiinţele dezvoltării, genetică şi epigenetică precum şi din neuroimunologie.

Astfel, ne propunem să realizăm atât descrierea tablourilor clinice ale acestor tulburări, din punctul de vedere al clasificărilor internaționale (DSM, ICD), al efectelor observabile pentru psihologul clinician şi a posibilelor mecanisme implicate în formarea simptomelor, atât din perspectiva psihologiei clinice precum şi a neuroștiințelor. Ȋn premieră ȋn România se vor discuta aceste tulburări din perspectiva diagnosticului functional. Cursanţii vor fi ȋnvăţaţi să identifice disfucţiile cognitive şi comportamentale specifice fiecărei tulburări pentru ca diagnosticul să se adreseze fiecărui pacient şi nu tulburării ȋn general.

Cunoscându-se disfuncţionalităţile responsabile pentru formarea simptomelor pot fi imaginate modalități de intervenție specifice şi individualizate pe nevoile fiecărui pacient. Workshopul va fi centrat pe descrieri și ilustrări clinice ale condițiilor discutate, ale mecanismelor neurobiologice implicate, diagnostic si diagnostice diferentiale, rezultate de teste,  prezentări de caz, tehnici de intervenție. El are ca scop însușirea anumitor competenţe profesionale în evaluarea condițiilor neuropsihiatrice descrise, dar și în lucrul cu acestea.

Competențele vizate spre a fi dezvoltate sunt:

• acumularea de principii si teorii explicative / cunoasterea supozitiilor etiopatogenice in psihiatrie
• integrarea conceptelor specifice psihopatologiei de orientare psihodinamică, ale celor de psihologie clinică și celor  ale neuroştiiinţelor în cadrul unui model explicativ complex.
• înțelegerea  metodelor şi tehnicilor de investigare şi cercetare în domeniul neuropsihologiei clinice și a posibilității folosirii rezultatelor  acestora pentru realizarea unui diagnostic funcţional precum şi ȋn imaginarea unor tehnici de intervenție mai eficiente.

Abilităţile urmărite înspre a fi rafinate și dezvoltate la nivel superior la sfărșitul celor 9 ore de lucru sunt:

- abilități cognitive:

• ȋnsușirea conceptelor din aria neuropsihologiei clinice și folosirea acestora în precizarea diagnosticului și imaginarea modurilor de intervenție specific.
•  ȋnsuşirea abilităţii de a pune un diagnostic, a realiza diagnosticul diferențial, a înțelege modalitățile în care afectarea mecanismelor neurobiologice se traduce în planul simptomelor observabile. 

- abilități practice:

• utilizarea de interviuri clinice structurate
• utilizarea de probe psihologice specifice pentru evaluarea condițiilor neuropsihiatrice descrise anterior
• abilitatea de a realiza un diagnostic funcţional pe baza observaţiei comportamentale precum şi a unor probe neuropsihologice
• imaginarea unor tehnici de intervenție adecvate tulburărilor studiate.

Pentru alte detalii consultati. afisul.
Va asteptam!

Let's talk about sex

Recent am participat la un eveniment organizat de revista Psychologies Magazine si Editura Trei intitulat "Let's talk about sex".  Impreuna cu mine (care am fost invitat pe post de speaker) a fost gazda Iuliana Alexa redactorul sef al Psychologies Magazine. A fost o sesiune de tip Q&A axata, asa cum reiese si din titlu, pe o tematica legata de sexualitate. Nivelul de interes si varietatea problemelor ridicate a fost insa peste asteptarile mele, de aceea gasesc ca ar fi interesant si pentru cititorii blogului meu sa postez o inregistrare a discutiilor.

Daca doriti sa ascultati dati click pe link-ul de mai jos:

https://soundcloud.com/catalina-cristescu-4/dragos-carneci

Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor (2)

In acest post va prezint un nou fragment din noua mea carte Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor, lansata acum 2 saptamani cu ocazia targului de carte Gaudeamus (vezi poza).

" Nu este ceva nou faptul cӑ Psihologia este o continuare a curentului filosofic intitulat “filosofia minţii”, apӑrut prima datӑ ȋn Grecia anticӑ. Ȋnsӑ ȋn continuare ea este doar o disciplinӑ descriptivӑ şi nu explicativӑ deşi au trecut 300 de ani de cȃnd Immanuel Kant remarca acest lucru. De la ȋnfinţarea ei oficialӑ şi pȃnӑ ȋn ziua de astӑzi, Psihologia a cules un munte de date privind timpi de reacţie, cuvinte memorate, stiluri decizionale sau de rezolvare a unor probleme, stiluri de ataşament şi de reacţionare faţӑ de diverse situaţii. Dar deşi foloseşte aparaturӑ modernӑ precum şi procedee statistice avansate, psihologia experimentalӑ are o mare problemӑ ȋn a explica rezultatele pe care le obţine. Acest lucru se datoreazӑ folosirii şi ȋn ziua de azi ȋn scop explicativ a facultӑţilor mentale inventate de filosofii antichitӑţii şi ignorarea datelor privind construcţia şi funcţionarea creierului. Mai mult, o bunӑ parte a specialiştilor din ziua de azi ȋncӑ interpreteazӑ activӑrile observate ȋn studiile RMN prin intermediul calitӑţilor sufletului inventate acum 2000 de ani şi localizate de fapt, la acea datӑ, ȋn inimӑ ca sediu al sufletului. De aceea, ea este mai degrabӑ o disciplinӑ descriptivӑ care observӑ, grupeazӑ datele şi stabilieşte diverse corelaţii ȋntre ele dar datoritӑ instrumentelor folosite precum şi a paradigmelor de interpretare nu are acces la cauzele fenomenelor observate. 

Creierul s-a dezvoltat pentru a coordona acţiunile organismului, ȋn special ca rӑspuns la mediul aflat ȋn schimbare. De aceea, el este structurat ca şi conexiuni ȋntre partea senzorialӑ şi cea motorie. Creierul este ȋn sens larg un organ senzorio-motor de navigare ȋntr-un mediu aflat ȋn permanentӑ schimbare. El permanent ȋnvaţӑ, reȋnvaţӑ şi ȋşi modificӑ arhitectura ȋn funcţie de aceste procese de ȋnvӑţare. De aceea, şi-a dezvoltat mecanisme speciale care sӑ ȋi permitӑ adaptarea rapidӑ la schimbӑri prin ȋnvӑţare. Unul dintre acestea este eroarea ȋn predicţie care apare ȋn cadrul reţelelor dedicate ȋnvӑţӑrii instrumentale (sau operante), dar şi ȋn cazul altor reţele care au rolul de a ȋnvӑţa relaţii cauzale şi succesiuni temporale. Eroarea ȋn predicţie poate fi atȃt pozitivӑ cȃt şi negativӑ şi este esenţialӑ ȋn adaptarea rapidӑ la schimbare. Este important de spus cӑ acest semnal se declanşeazӑ ȋn cadrul reţelelor implicate ȋn ceea ce numim ȋn mod tradiţional planificare, luarea deciziei şi procesarea feedback-ului guvernȃnd astfel modul ȋn care ne formӑm o pӑrere despre lumea din jur şi modul ȋn care ne structurӑm acţiunile. Ȋn aceastӑ carte am arӑtat cӑ ea merge mult dincolo de ce se credea ȋn teoriile ȋnvӑţӑrii, fiind rӑspunzӑtoare de emoţii, stres, anxietate şi chiar de neurodegenerare.

De ce trebuie sӑ ştim aceste lucruri? Au ele vreo importanţӑ practicӑ pentru un psiholog, sau psihiatru? Aşa cum am arӑtat ȋn ultimul capitol patologia psihiatricӑ este ȋn mare mӑsurӑ cauzatӑ sau mӑcar relaţionatӑ cu alterӑri ȋn reacţia la stres a celulelor, conducȃnd la inflamaţii, stres oxidativ, distrugerea ADN-ului, ȋmbӑtrȃnirea prematurӑ a celulelor şi diverse tulburӑri hormonale şi ale factorilor de creştere. Un element important ȋl constituie prevenţia – am aflat multe despre stilul de viaţӑ şi cel de parenting care protejeazӑ creierul de apariţia unor boli, mai ales ȋn timpul copilӑriei şi adolescenţei. Mai mult, se pare cӑ unele manifestӑri dintre cele de mai sus se pot constitui ȋn biomarkeri de identificare precoce a bolilor, ceea ce ar asigura un mai mare succes al tratamentului. Iar ȋn ce priveşte tratamentul, se pare cӑ rӑspunsul celulelor nervoase la tratament medicamentos dar şi psihoterapeutic depinde de starea ȋn care se aflӑ mecanismele de plasticitate, mecanisme care pot fi influenţate pozitiv prin tehnici specifice."  

Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor

Asa cum spuneam in postarea trecuta, tocmai am scos o noua carte. Ea a fost lansata sambata la Targul de Carte Gaudeamus. Iata un fragment din concluziile acestei carti.

" Creierul s-a dezvoltat pentru a coordona acţiunile organismului, ȋn special ca rӑspuns la mediul aflat ȋn schimbare. De aceea, el este structurat ca şi conexiuni ȋntre partea senzorialӑ şi cea motorie. Creierul este ȋn sens larg un organ senzorio-motor de navigare ȋntr-un mediu aflat ȋn permanentӑ schimbare. El permanent ȋnvaţӑ, reȋnvaţӑ şi ȋşi modificӑ arhitectura ȋn funcţie de aceste procese de ȋnvӑţare. De aceea, şi-a dezvoltat mecanisme speciale care sӑ ȋi permitӑ adaptarea rapidӑ la schimbӑri prin ȋnvӑţare. Unul dintre acestea este eroarea ȋn predicţie care apare ȋn cadrul reţelelor dedicate ȋnvӑţӑrii instrumentale (sau operante), dar şi ȋn cazul altor reţele care au rolul de a ȋnvӑţa relaţii cauzale şi succesiuni temporale. Eroarea ȋn predicţie poate fi atȃt pozitivӑ cȃt şi negativӑ şi este esenţialӑ ȋn adaptarea rapidӑ la schimbare. Este important de spus cӑ acest semnal se declanşeazӑ ȋn cadrul reţelelor implicate ȋn ceea ce numim ȋn mod tradiţional planificare, luarea deciziei şi procesarea feedback-ului guvernȃnd astfel modul ȋn care ne formӑm o pӑrere despre lumea din jur şi modul ȋn care ne structurӑm acţiunile. Ȋn aceastӑ carte am arӑtat cӑ ea merge mult dincolo de ce se credea ȋn teoriile ȋnvӑţӑrii, fiind rӑspunzӑtoare de emoţii, stres, anxietate şi chiar de neurodegenerare.

Oamenii considerӑ temӑ de dezbatere asemӑnӑrile dintre noi şi maimuţe, procentul de 98-99% de similaritate geneticӑ fiind permanent motiv de dispute evoluţioniste. Aceastӑ temӑ este ȋnsӑ doar cea mai mediatizatӑ şi cea mai puţin revoluţionarӑ, oamenii fiind probabil mult mai bulversaţi dacӑ ar ştii cӑ 8% din genele lor sunt gene de viruşi, iar aproape jumӑtate din genele lor sunt fabricate de cӑtre viruşi. Organele noastre sunt sisteme de celule care trӑiesc ȋn simbiozӑ pe baza unor mecanisme moştenite de la viruşi şi bacterii, adicӑ primele forme de viaţӑ de pe Pӑmȃnt. Nici creierul nu face excepţie. Iar ce numim reţele neuronale sunt de fapt populaţii celulare – celule gliale şi neuroni – care incearcӑ sӑ supravieţuiascӑ ȋn gelul din craniul nostru la fel cum strӑmoşii lor ȋncercau sӑ supravieţuiascӑ ȋn mlaştini şi ape. Ele proceseazӑ semnalele din mediul ȋnconjurӑtor, se hrӑnesc, comunicӑ ȋntre ele şi se apӑrӑ la fel cum o fac organismele unicelulare care ȋncӑ populeazӑ planeta. Deşi au evoluat pentru a procesa semnale din mediu tot mai complexe, sistemele lor de hrӑnire, comunicare şi apӑrare au rӑmas similar cu cele ale strӑmoşilor lor. De aceea, celulele – şi aici vorbesc atȃt despre neuroni cȃt şi despre celule gliale – care proceseazӑ eroarea negativӑ ȋn predicţie rӑspund ca şi cum organismul ar fi ameninţat de un pericol fizic. Eşecurile, feedback-ul negativ sau pierderea sunt tratate ca şi traumele fizice sau corpii strӑini precum viruşii, microbii sau bacteriile – activȃnd mecanismele durerii şi cele imunitare pro-inflamatorii. Iar celulele din creier rӑspund prin clasicul rӑspuns celular la stres sau pericol. Pe termen scurt acest rӑspuns imunitar noi ȋl simţim ca stres/anxietate iar pe termen lung el conduce la neurodegenerare, distrugȃnd ADN-ul celulelor, conducȃnd la mutaţii şi cancer, afectȃndu-le mecanismele de reparare, distrugȃnd conexiunile dintre ele şi chiar conducȃnd la moartea lor. Prin boli neurodegenerative nu mӑ refer doar la clasicele Alzheimer sau boli autoimune ci şi la depresie, tulburare bipolarӑ sau schizofrenie.

Ȋn mod tradiţional atunci cȃnd se vorbeşte despre performanţa creierului sau patologia acestuia se iau ȋn calcul doar mecanismele sinaptice – neurotransmiţӑtori, receptori, proteine transportoare şi enzime cu acţiune de degradare oxidativӑ. Se uitӑ ȋnsӑ cӑ acestea sunt doar modul ȋn care celulele nervoase comunicӑ ȋntre ele transmiţȃnd semnale cum ar fi cel de pericol, spre exemplu. Ȋn majoritatea demersurilor se ignorӑ celulele propriu-zise şi modul ȋn care ele cresc, se hrӑnesc, consumӑ energie sau se apӑrӑ. Corpul şi creierul sunt practice nişte colecţii de celule, la fel cum specia umanӑ este reprezentatӑ de diverse rase de oameni. Sӑ iei ȋn calcul doar comunicarea sinapticӑ este ca şi cum ai studia specia umanӑ doar uitȃndu-te la ce posteazӑ pe Facebook.

Studiile celulare şi moleculare demonstreazӑ cӑ mecanismele de adaptare la schimbӑri de mediu sunt cele de ȋnvӑţare, iar ȋnvӑţarea este la rȃndul ei mediatӑ de doi factori importanţi – creşterea celularӑ şi metabolismul energetic al celulelor. O expunere exageratӑ la schimbare (a se citi eroare negativӑ ȋn predicţie) afecteazӑ creşterea celularӑ şi metabolismul energetic iar aceste efecte conduc la alterarea conexiunilor dintre neuroni, a descӑrcӑrilor neuronale iar la nivel subiectiv la incapacitate de ȋnvӑţare şi emoţii neplӑcute."  

Am scos o noua carte

Da, am scos o noua carte de neurostiinte. Se intituleaza "Stresul din mintea noastra si razboiul din lumea celulelor". Este o carte despre felul in care a evoluat si inca evolueaza psihologia, intalnindu-se in zilele noastre cu neurostiintele si psihoneuroimunologia. De asemenea, este focusata pe ce inseamna stresul, mergand de la retele mari din creier si neurotransmitatori pina la celule gliale si rolul lor de a controla neuronii. In carte se arata cum stresul psihologic este perceput de celulele gliale si de catre neuroni similar cu durerea fizica si cu infectarea cu organisme straine, raspunsul creierului fiind unul inflamator. Pe termen lung acest raspuns afecteaza ADN-ul neuronilor, conduce la moarte neuronala si manifestari neurodegenerative. Se prezinta rolul acestor manifestari in boli psihice precum depresia dar si in schizofrenie sau Alzheimer. In fine, cartea se incheie intr-o maniera optimista, trecandu-se in revista metode de prevenire a stresului, cu rol deosebit in educatia copiilor si adolescentilor. Este o carte care se adreseaza psihologilor, psihiatrilor dar si altor categorii de medici care se confrunta cu patologia psiho-somatica. Mai jos aveti cuprinsul cartii.
Pentru doritori, lansarea oficiala a cartii va avea loc la Targul de Carte Gaudeamus de sambata 22 noiembrie la Romexpo, ora 12 in sala Rotonda de la parter. Va astept!

Cuprins

Capitolul 1. Psihologia nu s-a tras din filosofie, ea este filosofie 

1.1.            Ȋn deplinӑtatea facultӑţilor mentale? 

1.2.            Ştiinţa bunului simţ 

1.3.            Psihologie = Filosofia minţii 

Capitolul 2. Nu putem afla cauza acţiunilor prin introspecţie 

2.1.      Cȃt de bine ne cunoaştem? 

2.2.      Cum ne pӑcӑleşte creierul 

2.3.      Ce este conştiinţa şi unde apare ea ? 

Capitolul 3. Limitele psihologiei 

3.1.      Psihologia cognitivӑ sau mirajul explicaţiei ştiinţifice 

3.2.      Terapia prin convingeri cauzale 

Capitolul 4. Creierul a evoluat pentru a genera filosofia minţii 

4.1.      Comportamentul uman se bazeazӑ pe aceleaşi mecanisme ca şi comportamentul animal 

4.2.      Filosofia minţii şi Psihologia sunt produsul creierului social     

4.3.      SuperEgo-ul este fӑcut din aceeaşi carne ca şi ID-ul 

Capitolul 5. Creierul este o maşinӑ de ghicit viitorul 

5.1.      Creierul dezvoltat ȋntre senzorial şi motor 

5.2.      Funcţia de bazӑ a creierului senzorio-motor - simularea viitorului 

Capitolul 6. Mecanismul fundamental prin care rӑspundem la mediu 

6.1.      Eroarea ȋn predicţie – cheia adaptӑrii la mediu

6.2.      Eroarea negativӑ ȋn predicţie sau cȃnd simţim cӑ nu avem controlul 

Capitolul 7. Ce este stresul, de fapt 

7.1.      Eroarea ȋn predicţie şi reţelele « atenţionale » ale creierului 

7.2.      Reţeaua atenţionalӑ ventralӑ şi emoţiile declanşate de eroarea negativӑ ȋn predicţie 

7.3.      Stresul ca şi consecinţӑ a persistenţei erorilor ȋn predicţie 

Capitolul 8. Stresul şi rӑspunsul celulelor la schimbare 

8.1.      Eroarea ȋn predicţie, oscilaţiile gamma şi adaptarea la mediu 

8.2.      Celulele gliale – supervizori şi protectorii neuronilor ȋn faţa pericolului 

8.3.      Mitocondriile şi apӑrarea de stresori a celulelor nervoase 

8.4.      Biomarkerii neuroprogresiei şi metode de prevenţie 

Concluzii