Haosul crează ordine. Dar numai in creier

Nevoia de sens şi control. Prin 2008, cercetătorii de la University of Texas at Austin şi de la Northwestern University au descoperit ceva bulversant. Ei au observat că dacă ii pui pe nişte oameni absolut normali intr-o situaţie in care nu au control, ulterior ei tind să vadă sens in tot felul de lucruri, inclusiv in imagini care reprezintă ecranul televizorului cȃnd se ia cablul şi este impȃnzit de pureci (vezi figura). Chiar şi in astfel de situatie ei văd tot felul de figurine, personaje, acţiuni, etc. Mai mult, ei tind să devină pe moment mai superstiţioşi şi mai tentaţi să creadă in conspiraţii. Am verificat şi noi de mai multe ori şi intradevăr, aşa se intȃmplă.

 

Asemenea rezultate nu se văd doar in laborator ci şi in mod natural, in viaţa de zi cu zi, in tot felul de situaţii in care oamenii se expun la nesiguranţă. Aceiaşi cercetători au descoperit asemenea tendinţe la paraşutiştii amatori inainte de a-şi face salturile de week-end (deşi in restul săptămȃnii nu aveau tendinţele respective) sau chiar la jucătorii de baseball care se află la prinderea mingii spre deosebire de cei care aruncă mingea. De asemenea, pescarii care trăiesc in arhipeleagul Trobriand din Pacific tind să aibă sau nu diferite ritualuri şi superstiţii in funcţie de locul unde pescuiesc – ăia care o fac lȃngă ţărm nu au, in timp ce ăia care pescuiesc in larg, unde frecvent sunt furtuni, au multe. Cercetătorii explică această tendinţă de a vedea patternuri iluzorii prin incapacitatea creierului uman de a suporta incertitudinea/ambiguitatea. Oamenii au nevoie de certitudini, de siguranţă, de previzibilitate iar lipsa lor le afectează creierul. Fenomenul este vizibil şi in societate cȃnd, pe timpul crizelor economice sau a războaielor, oamenii tind să vadă mai uşor conspiratii sau să dezvolte diverse ritualuri şi superstiţii, iar pe de altă parte tind să fie mai creduli fată de cei care le fac previziuni sau le dau explicaţii de ce se intȃmplă ce se intȃmplă (vezi şi in zilele noastre cum apar tot felul de personaje care ne prezic cȃnd se va termina criza). Ăsta este mecanismul care explică ascensiunea lui Hitler pe fondul crizei economice din Germania. Este interesant că in experimentul de mai sus, cercetătorii au observat că aceste tendinţe de a vedea patternuri iluzorii dispar dacă le oferi oamenilor ocazia să vorbească despre lucrurile in care ei cred cel mai mult. Această procedură contracarează stresul pe care incertitudinea il induce in creier. Poate părea amuzant, dar studiile realizate la University of Pennsylvania au găsit că oamenii expuşi fiind la incertitudine tind in mai mare măsură să aleagă la masă prăjituri in loc de fructe, chiar dacă in mod normal ţin dietă şi mănȃncă sănătos. Deci stresul incertitudinii le afectează capacitatea de autocontrol şi modul in care iau decizii. Creierul este dependent de nevoia de sens şi de control şi le caută chiar forţȃnd realitatea, creȃnd una proprie care explică orice are el nevoie. Cam asta se intȃmplă şi cu romȃnii. Haosul din jur face ca creierul lor să producă o ordine forţată şi rigidă, ei agăţȃndu-se de tradiţional, de vechile reguli şi norme ca măsură de echilibrare.

 

Creierul care se neagă pe sine insuşi. Apropo de mȃncat sănătos, cercetătorii de la Universitatea din Koln au observat că oamenii care cred că mintea este produsul creierului şi nu ceva separat, tind să aibă un stil de viaţă mai sănătos, ei avȃnd mai mare grijă ce mănȃncă decȃt cei ce cred că mintea este ceva separat, iar corpul este doar un “recipient” ce conţine mintea cȃt timp suntem in viaţă. Cei din urmă tind să işi neglijeze corpul in mai mare măsură pentru că nu văd cum ar putea să le afecteze mintea modul in care mănȃncă sau aleargă in parc. Mintea e minte, iar corpul este corp, şi cu asta basta. Deşi există o tonă de date care arată că gȃndurile pot influenţa activitatea inimii sau nivelul de hormoni, precum şi de date care arată că exerciţiul fizic influenţează invăţarea şi previne depresia. Ei sunt orbi la aceste evidenţe. Acest dualism corp-minte, cum este el numit in cărţi, este un subiect vechi şi indiferent că citeşti filosofia lui Platon, Aristotel şi Descartes sau vreo religie (indiferent care) il vei găsi pomenit. Chestia este că această tendinţă de a vedea mintea ca ceva separat de corpul fizic nu ţine nici de vreo religie (căreia i s-ar fi revelat şi ea il impărtăşeşte oamenilor spre salvarea lor)  şi nici de vreun curent filosofic (adică nu e vreo idee măreaţă care i-a venit in urma studiului vreunui invăţat al vremii). Ea ţine de felul in care se dezvoltă şi funcţionează creierul uman. Studiile realizate la University of Bristol arată că majoritatea oamenilor tind să creadă că mintea este ceva special, separat de corp, indiferent de religia lor sau de faptul că au citit sau nu filosofie. Mai mult, acest sentiment se dezvoltă spontan la copiii de 6 ani arată studiile cercetătorilor de la Yale. Copiii tind să vadă acest dualism chiar şi cȃnd vine vorba despre hamsteri (!) mai ales dacă li se spune că hamsterul are un nume (pe cel din experiment il chema Dax). Se explică printr-o abilitate a creierului care incepe să se dezvolte la acea vȃrstă.

 

Ba da, Dumnezeu este in creier! Spuneam in postarea trecută că după vȃrsta de 6 ani incepe să se dezvolte o abilitate numită Theory of mind. Ea ne ajută să inţelegem că oamenii au gȃnduri, emoţii şi intenţii, iar acestea sunt cauza acţiunilor lor. În plus, ea ne spune că alţi oameni pot ghici ce gȃndim noi şi pot reacţiona ca atare. Deci este un fel de teorie a minţii, a noastră şi a altora. Acestă abilitate nu se invaţă ci se dezvoltă spontan, e un fel de “instinct”, ca să vorbesc in termeni populari. În postarea cu pricina spuneam că există date suficiente care leagă această teorie a minţii de apariţia gȃndirii religioase. Cu zei, dumnezei, spirite, tot felul de personaje invizibile dar atotputernice care guvernează Universul şi viaţa noastră. Mai spuneam in postarea respectivă că această descoperire nu neagă cum nici nu dovedeşte existenţa vreunui Dumnezeu, ci doar tendinţa creierului uman de a crea zei care veghează asupra noastră. Postul respectiv a fost unul dintre cele  mai puţin vizualizate (a se citi share-uite) de cȃnd am eu blogul. Amuzant este că la cȃteva zile după ce l-am postat, sămbătă seara, pe canalul Discovery a fost un documentar in premieră care prezenta aceleaşi lucruri, cu aceleaşi explicaţii ca şi in postarea mea (dacă ar fi să cred in semne ar fi trebuit să mă urc pe pereţi de entuziasm). Problema este că Discovery channel considera  tema suficient de interesantă pentru a se face un documentar şi a fi difuzat sȃmbătă seara iar romȃnii fug de ea ca de dracu. De fapt dacă stau şi mă gȃndesc nu-i de mirare intr-o ţară care iese in toate sondajele ca fiind printre cele mai rasiste, homofobe şi intolerante religios din Europa. Romȃnii nu sunt capabili să işi depăşească condiţia şi se poartă ca nişte Moromeţi in grădina lui Iocan, cȃrcotind permanent, bătȃndu-se cu pumnul in piept dar nefiind in stare să schimbe ceva. Nu intȃmplător toate geniile produse de poporul ăsta s-au afirmat in străinătate şi nu aici. Aici ne scăldăm in mediocritate, mititeci şi aghiasmă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!